publicitate
publicitate
publicitate
optim
Administratie | PrimarieDin OrasPolitic

2016: mari investiţii în sănătate, învăţământ şi cultură in Dej

Primarul municipiului Dej, Morar Costan,  anunţă continuarea în acest an a investiţiilor în învăţământ, sănătate şi cultură, atât din bugetul local cât şi din fonduri europene, investiţii care fac parte din strategia de dezvoltare a municipiului şi completează investiţiile în infrastructură şi toate domeniile de dezvoltare.

În acest sens pentru fiecare din cele trei domenii sunt prevăzute proiecte investiţionale de modernizare şi dotare şi iniţierea de noi proiecte, în condiţiile în care, anul 2016 este anul de start pentru noi linii de finanţare pe fonduri europene în cadrul programelor operaţionale.

SĂNĂTATE

Investiţiile realizate anii precedenţi la Spitalul Municipal Dej pentru reabilitarea şi dotarea instituţiei, vor continua în acest an cu lucrări de reparaţii capitale şi dotarea cu aparatură de specialitate a Blocului Operator Chirurgie, printr-o investiţie în valoare de 750.000 lei.

De asemenea se pregătesc noi proiecte europene şi pentru reabilitarea secţiilor Pneumologie şi ORL.

ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT

Investițiile în unitățile de învățământ din municipiu continuă și în 2016.  Dacă anii anteriori am reuşit să finalizăm 3 mari proiecte pe fonduri nerambursabile la Liceul Teoretic „ Alexandru Papiu Ilarian”, Colegiul Național Andrei Mureșanu şi Şcoala „Avram Iancu”, pentru acest an pe lângă reparaţii în instituţiile de învăţământ, având în vedere că anul acesta este un an în care se vor lansa ghidurile pentru noi linii de finanţare, avem ca proiecte noi investiţionale modernizarea următoarelor obiective:

  1. Construirea sălii de sport la Liceul Tehnologic „ Constantin Brâncuşi”- proiect depus spre aprobare, în valoare de 500000 euro.
  2. Pregătirea de proiecte de reabilitare pentru şcolile: „ Mihai Eminescu„, „Avram Iancu”, Şcoala Gimnazială Nr.1, Liceul Tehnologic „ Constantin Brâncuşi”, Campusul  Liceului Tehnologic „Someş” Dej , grădiniţe.

CULTURĂ

Dejul a fost dintotdeauna un centru cultural, de aceea am dorit reabilitarea celor trei instituţii culturale din centrul oraşului :

–        Centrul Cultural „Arta”– extinderea scenei, extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat şi încălzire, amenajarea de cabine artişti, sală de repetiţii, înlocuirea geamurilor, uşilor, modernizarea sălii de spectacol, refacerea scărilor principale şi laterale.

–        Muzeul Municipal– schimbarea locaţiei în Liceul Economic, reabilitarea spaţiilor interioare unde vor fi amenajate expoziţiile muzeului, o librărie şi un cinematograf 3D.

–        Galeria de Artă–  refacerea tuturor elementelor acoperişului, lucrări de hidro izolaţie, reparaţii la tencuielile interioare şi exterioare, montarea de uşi şi ferestre cu tâmplărie din lemn şi geam termopan.

Investiţiile în cele trei instituţii au demarat în cursul anului trecut şi se estimează a fi finalizate în prima parte a acestui an, urmând să găzduiască ulterior evenimentele cultural artistice atât de importante pentru comunitatea noastră, în condiţii optime.

Sănătatea, învăţământul şi cultura sunt domenii prioritare în care trebuie făcute în continuare investiţii, având în vedere importanţa accesului la serviciile medicale, la procesul de învăţământ şi actul de cultură. Este deosebit de important ca noi dejenii să avem un spital reabilitat şi dotat, copiii noştri să se pregătească în şcoli cu condiţii demne de rezultatele obţinute de cadrele didactice şi elevi, iar manifestările culturale şi artistice să se desfăşoare în instituţii care să ofere condiţiile optime, în care să putem transmite mai departe generaţiilor următoare zestrea noastră culturală” transmite primarul Morar Costan.

Articole Similare

5 Comentarii

  1. Cârpeli, poveşti şi multă gargară. Puteți ceva mai consistent? Dacă nu s-a putut până acum, atunci de acum nicio şansă! Dislike!

  2. Promisiuni electorale. De unde bani? ca la impozite sunt cu gramada scutiti. De la cei cu curti-constructii?

  3. Multe investitii pe banii Dejenilor .Dar oare se bucura cineva din acestea ? Da sigur ca da tocmai cei care le implementeaza .
    Ati vazut vreo schimbare in serviciul medical in spital Dej?..
    Ati vazut vreo schimbare in scoli , licee, gradinite ?
    Acestia sunt bani aruncati pe campanii electorale zugraveli de 2bani ,servicii de proasta calitate pe care noi dejenii trebuie sa le suportam.

  4. Dar cat il mai tin pe incompetentul de Pandrea sef la spital?Este o catastrofa si ca medic si mai poarta si o coada dupa el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button