casa selena dej  
publicitate
publicitate
publicitate
 
 
ActualitateBREAKING NEWSDin OrasDin ZonaEveniment

Ambulanta implicata in accident in Dej | O groapa semnalizata de „DOREL” i-a venit de hac autosanitarei – VIDEO

Un semn  de circulatie amplasat prost, care avea rolul de a semnaliza o groapa, i-a venit de hac unei ambulante care circula pe strada Ion Pop Reteganu din Dej. Ambulanta care transporta un pacient de la Cluj-Napoca la Beclean a iesit de pe sosea si s-a izbit de un copac dar din fericire, nimeni nu a fost ranit.

Evenimentul rutier a avut loc in jurul orei 18. O autosanitara a Serviciului de Ambulanta al Judetului Bistrita-Nasaud transporta un pacient de la Cluj-Napoca la Beclean. Ajuns pe strada Ion Pop Reteganu din Dej, soferul autosanitarei a fost surprins de aparitia pe sensul sau de mers a unui semn de circulatie amplasat exact in mijlocul unei baltoace care acopera jumatate din latimea soselei. Cum din sensul opus circulau masini, singura varianta a soferului de a evita un impact frontal a fost sa traga dreapta de volan, parasind astfel partea carosabila si izbindu-se de un copac. Din fericire, atat el cat si asistenta si pacientul au scapat teferi. Bolnavul a fost transportat la Beclean cu o alta ambulanta care trecea prin zona, in timp ce ambulantierul a fost nevoit sa astepte un trailer care sa tracteze autosanitara distrusa pana la Bistrita.

Balta aparuta pe o suprafata de cativa metri a sensului de mers spre Bistrita de pe strada Ion Pop Reteganu apare in ultimii ani de fiecare data cand ploua. In loc sa rezolve problema, administratorii drumului s-au limitat doar la montarea unui indicator rutier de ocolire, amplasat insa exact la jumatatea gropii si nu inaintea ei, asa cum ar fi normal. Indicatorul rutier le apare soferilor brusc in fata, imediat dupa curba, de multe ori acestia efectuand manevre de ocolire la limita, nestiind ce se ascunde sub apa din balta de pe asfalt. Evenimentul rutier din aceasta seara a fost constatat si de Politia Rutiera, si nu este exclus ca reprezentantii Serviciului de Ambulanta Judetean Bistrita Nasaud sa ceara daune in instanta de la administratorul drumului, pentru a remedia defectiunile aparute la autosanitara.

 

Articole Similare

6 Comentarii

  1. Din pacate situatia aceasta nu este singulara, majoritatea strazilor din Dej ascund astfel de capcane in asfalt, ca exemplu str. Florilor, zona dintre Pijama si UM, in zona garii, majoritatea fiind gropi adanci sau capace de canal care nu sunt la nivelul asfaltului. Nu de putine ori a trebuit sa fac manevre riscante pt a le ocoli, sau m-am trezit pe contrasens cu soferi care la randul incercau sa-si protejeze masinile de pericolele din asfalt. Daca stimabilul nostru primar nu este in stare sa rezolve aceasta problema vin cu o idee care ar putea sa ne vina in ajutor, primaria sa comande o harta interactiva care sa prezinte pericolele din asfalt. Chiar propun celor ce se ocupa de acest site sa transmit domnului Morar aceasta idee. Pana la vremuri mai bune sa aiba Dumnezeu mila de noi , cetatenii acestui oras.

  2. Unde-s deștepții care ziceau că măcar se asfaltează, chiar dacă la o calitate proastă? Se vede cât a rezistat asfaltul.

  3. exista un soft gratuit WAZE care poate fi folosit si la asa ceva! din pacate…..

  4. Dacă ambulanță era cu semnalele pornite este vina șoferului care circula pe contrasens și nu a acordat prioritate ambulanței , dacă nu, este vina șoferului de ambulanță care nu circula regulamentar și circula cu o viteza mai mare decât cea permisă , la care se mai adaugă și condițiile meteo

  5. Aha, ai circulat pe acolo ca sofer? si pe intuneric? Asfaltarea e frumoasa, dar intretinuta de mantuiala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close