casa selena dej  
publicitate
publicitate
publicitate
 
 
Din Oras

„Castel din nisip” de milioane de euro intre Dej si Baia Mare. FCC pleaca, problemele raman – VIDEO

Imaginati-va un mar cu aspect sanatos in exterior, dar cuprins de putregai pe interior. Este previzibil ce se va intampla cu intreg fructul intr-un timp nu foarte indelungat. In aceasta situatie se afla in momentul de fata si o parte a  Drumului National 1C pe tronsonul Dej-Baia Mare, dupa ce a fost reabilitat de firma spaniola FCC pentru suma de 241 milioane lei + TVA. Lucrarile de modernizare au inceput in anul 2009, iar de-a lungul derularii contractului, Dejeanul.ro v-a prezentat mai multe aspecte care puneau la indoiala calitatea lucrarilor efectuate, printre care turnarea betonului direct peste stratul de noroi, pe ploaie si acostamentul soselei care ceda sub greutatea masinilor de mare tonaj. In anul 2013, inainte ca termenul de executare a lucrarilor sa expire, inevitabilul s-a produs. La jumatatea distantei dintre Dej si Baia Mare, in Pasul Mesteacan, pe o portiune de aproximativ 60 de metri, soseaua a luat-o la vale, creandu-se in asfalt crapaturi de aproape 20 centimetri grosime. Reprezentantii companiei spaniole au dat vina pe terenul instabil din zona, dar fostii angajati de pe santier spun ca acest lucru putea fi evitat daca proiectul era respectat intocmai. Fosti munctitori sau colaboratori ai firmei spaniole, care au participat la reabilitarea soselei Dej-Baia Mare si care au fost printre putinele persoane care au reusit sa vada proiectul, tinut parca ascuns,  au acceptat sa dezvaluie sub anonimat neregulile acestui drum si modul superficial in care au fost efectuate lucrarile. Profituri record obtinute de spanioli din suma alocata pentru aceasta lucrare, lucrari de mantuiala si materiale folosite in cantitati mult mai mici decat era necesar, toate acestea vor face ca drumul national 1C sa reziste mult mai putin decat a fost proiectat, spun surse din interiorul firmei de constructii. Mai grav este faptul ca cei de la directia Cluj a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, care ar fi trebuit sa verifice in teren efectuarea in bune conditii a lucrarilor, se arata multumiti de modul in care arata soseaua dupa reabilitare. 

 Podetele de acces, facute prea inguste

DSC00059Inca de la inceputul lucrarilor, cand soseaua modernizata prindea contur, oamenii care locuiesc de o parte si alta a drumului national au observat ca podetele de acces in curti sunt mult prea inguste pentru a putea efectua virajele in siguranta. Cu toate ca in hartii apare clar ca aceste podete trebuie sa fie de 4 metri, partea utila, care poate fi folosita este de doar 3.60 m, ceea ce ii obliga pe soferi sa patrunda pe contrasens in momentul in care vor sa intre cu masinile in curti. Atat riveranii cat si autoritatile locale din comunele strabatute de sosea au facut nenumarate sesizari atat la firma constructoare cat si la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale, nimic nu s-a rezolvat. Problema podetelor este recunoscuta si de Bogdan Tudor, directorul general FCC Construction Romania. Acesta a declarat pentru Dejeanul.ro ca este constient de faptul ca oamenii nu pot efectua virajele in siguranta, dar nu poate incalca standardele nationale.

„Podetele sunt o poveste cu cantec. Trebuia sa fie patru metri dintr-un capat in altu. Daca scad timpanele, cele doua margini, o sa dea bine. Daca cetatenii din Urisor, doresc podete de 6 m, cu mare drag le-as face… dar asta presupune luarea din domeniul public, si asta nu-l faci oricum, ci cu acceptul administratorului de domeniu, nu intri tu cum vrei. Exista niste standarde. Daca eu le fac mai mari pe Dej – Baia Mare decat pe restul drumurilor, ce-mi zice mie Targu Muresul? Oradea? Craiova, Constanta?  Ce faci acolo? E banul public.  Oamenii au dreptate. Nu pot lua virajul in siguranta. Le-am redus timpanele de pe margini. Timpanul nu era folositor. Le-am lasat in unele locuri de 4 metri sa aiba mai mult spatiu. Unde s-a putut, am facut si de sase metri”, a declarat reprezentantul FCC.

Vaile si raurile, regularizate in preajma podurilor. FCC: „E o poveste sateasca!”

DSC00035In reabilitarea soselei dintre Dej si Baia Mare, pe langa consolidarea podurilor de peste vai, constructorul avea obligatia si de a regulariza si indigui albiile pe o distanta de 50 de metri, de o parte si de alta a podurilor. Pe DN1C acest lucru nu s-a intamplat, iar una dintre cele mai mari probleme este in localitatea Buciumi, acolo unde pe langa pod, valea este strabatuta si de o conducta de gaz. Intre pod si aceasta conducta se afla un plop batran, inalt de aproximativ 20 de metri, care trebuia taiat pentru ca malurile vaii sa poata fi consolidate. Acest lucru a fost pe punctul de a se intampla, dar s-a renuntat in ultimul moment, deoarece constructorul s-a dat seama ca pentru taierea arborelui in conditii de siguranta, ar fi nevoie de o macara, lucru care ar costa prea mult. In timp ce locuitorii satului Buciumi se asteapta ca la fiecare vant mai puternic, plopul sa cedeze si sa cada peste teava de gaz si pod, reprezentantii FCC nu recunosc ca acest lucru ar intra in atributiile lor. Mai mult decat atat, directorul FCC spune ca acestea sunt doar niste „povesti satesti”.

„Nu e vorba de regularizare. Nu avem voie. Pentru asta sunt cei de la Apele Romane. Noi curatam albia in jurul podului. Nu ne apucam sa intram in albie sa facem minuni. Sub pod ne bagam, punem o placa de beton, dar nu putem intra in jos pe rau. Informatiile despre plop nu sunt adevarate. E o poveste sateasca. Oamenii incearca sa isi explice de ce arata asa si nu altfel, fiecare e foarte profesionist in drumuri” a mai declarat Bogdan Tudor. Viceprimarul orasului Somcuta Mare, Gheorghe Buda, il contrazice pe seful companiei FCC, si cu toate ca nu i s-a aratat niciodata proiectul, muncitorii si sefii de santier i-au spus ca au in atributii consolidarea malurilor pe o distanta de 50 metri. In momentul in care a vazut ca lucrarile de consolidare in zona respectiva nu mai incep, a facut nenumarate sesizari, atat scrise cat si verbale, dar in ciuda promisiunilor, problema nu a fost rezolvata. Cu toate ca cei din conducerea FCC nu recunosc ca ar fi trebuit regularizate vaile pe o distanta de 50 de metri fata de poduri, tocmai FCC a incredintat zilele trecute aceste lucrari de regularizare si indiguire catre o firma din Dej, inclusiv in zona podului din localitatea Buciumi.

Parcari pentru TIR-uri cu toalete si dusuri, treburi tipic romanesti

DSC00054Proiectul de reabilitare a soselei cuprindea si amenajarea a doua parcari pentru soferii autovehiculelor de mare tonaj, dotate cu toalete si dusuri, in suprafata de doua hectare fiecare. Una dintre ele trebuia amenajata in zona localitatii Catcau, iar cea de-a doua in apropiere de Baia Mare. Cu toate ca receptia lucrarilor a fost facuta inca de anul trecut si la CNADNR apare ca lucrarile sunt finalizate 100%, cele doua parcari nu au fost construite niciodata. Directorul FCC Construction Romania a dat un raspuns halucinant in momentul in care a fost intrebat de aceasta problema. Acesta a recunoscut ca parcarile nu s-au realizat pe drumul reabilitat de firma pe care o conduce, dar i-a „pârât” si pe alti constructori de drumuri din tara, care au omis sa amenajeze locuri de odihna pentru transportatori, chiar daca normele europene impun acest lucru.

„Exista parcari pe drumul Rastoci – Jibou? Pe Satu Mare – Oradea? Pe Oradea – Arad? Exista  o norma europeana si se aplica la nivelul tuturor drumurilor. Ati vazut parcari pe aceste drumuri facute de altii? NU”, a declarat Bogdan Tudor. Intrebat daca FCC a aplicat aceasta norma europeana, acesta a raspuns: Exact ca pe celalalte drumuri de care v-am zis e aplicata. Ma luati de manuta si imi aratati <uite domnule, aici s-au facut>. Erau prevazute anumite lucruri care nu sunt chiar in directia pe care o dorim noi, nu FCC, ci  Romania. Sunt niste povesti la nivel European care sunt foarte frumoase, foarte frumoase” a mai precizat seful FCC Romania.

Drumul a luat-o la vale inainte de a fi terminate lucrarile. Si aici s-a facut economie

crepat dn1c 1In anul 2013, la mijlocul distantei dintre Dej si Baia Mare, in Pasul Mesteacan, drumul a luat-o la vale, formandu-se crapaturi adanci si groase de zeci de centimetri. Dupa ce soseaua a fost inchisa pe un sens o perioada lunga de timp, asfaltul a fost adus la acelasi nivel, dar sub drum problemele au ramas si risca sa se surpe din nou. In zona respectiva, pamantul este instabil, iar singura solutie, prevazuta si in proiect, ar fi fost forarea dealului si introducerea unor piloni de sustinere. Din cauza costurilor extrem de ridicate si a timpului lung de executie a acestor lucrari, constructorul a renuntat la aceasta metoda si a refacut carosabilul, iar o parte a dealului a fost pavat cu pietre. Mai mult decat atat, cei de la FCC au gasit si o metoda ideala de a masca problema din locul respectiv doar la suprafata. Pe portiunea respectiva de drum, unde crapaturile continuau sa apara, au folosit un asfalt special, elastic, care in momentul in care baza drumului va aluneca, va face ca la suprafata, pe partea carosabila sa nu se observe. Un fost angajat al FCC care a lucrat in zona respectiva ne-a declarat ca si acest asfalt special se va intinde pana la un moment dat, iar in cele din urma va ceda, dar constructorul va fi plecat demult din zona. Directorul FCC Romania recunoaste ca in Pasul Mesteacan sunt probleme la un deal care risca sa alunece, dar nu vede nicio problema in faptul ca drumul a fost construit exact peste acest deal care o va lua la vale.

„Dealul are o prolbema. Tot dealul. Are un plan de alunecare la 16-20 m sub drum. Problema nu stiu cine trebuie sa o rezolve, ca pleaca dealul la vale.  Eu am intarit un drum care era consturit pe acolo. Aceasta problema e si in alte locuri, pe alte drumuri unde sunt ape subterane”, a declarat Bogdan Tudor, director FCC Romania.

Rigole de scurgere acoperite in localitati. S-au facut santuri adanci de un metru, sau nimic

DSC00033O alta problema la reabilitarea Drumului National 1C o reprezinta rigolele si santurile de scurgere care trebuiau construite de o parte si alta a drumului. In localitati erau prevazute rigole acoperite, astfel incat parcarea autoturismelor sa fie posibila. In unele locuri proiectul a fost respectat, dar pe majoritatea tronsonului de drum s-au facut doar santuri adanci, inclusiv in localitati, dar fara ca aceastea sa fie eficiente. Viceprimarul orasului Somcuta Mare ne-a declarat ca in localitatea pe care o conduce, exista locuri unde aceste santuri sunt facute cu inclinatie spre partea carosabila, astfel incat apa se scurge pe sosea. Reprezentantii firmei FCC au gasit o explicatie si pentru lipsa rigolelor acoperite din localitati, spunand ca s-au gandit doar la capacitatea Romaniei de a intretine drumul.

„Noi am prevazut in proiect solutii care sa fie viabile si  sa nu solicite multa intretinere, pentru ca tara asta nu are bani de intretinerea drumurilor nationale. Abia facem rost de bani pentru repararea drumurilor, dapoi de intretinere. Daca puneam acesti biscuiti, in comunitate, se intamplau lucruri interesante. Toti isi deversau toaletele acolo. Ala se numeste pericol si hazard biologic. Stiu ca nu v-ar incanta ca vecinul sa isi arunce dejectiile acolo. Ca sa evit pe viitor o astfel de polemica, nu le pun biscuiti, sa se vada daca isi dau gauri in sant”, a declarat Bogdan Tudor.

DSC00057Podetele spre accesul pe terenurile agricole si in padurile situate mai sus decat soseaua nationala trebuiau prevazute cu santuri de scurgere acoperite cu grilaje metalice, astfel incat sa se evite ca aluviunile sa ajunga pe sosea in timpul ploilor, dar acest lucru nu s-a realizat. In anumite locuri, la fiecare ploaie, carosabilul este acoperit de noroiul venit odata cu apa din padure, reprezentand un adevarat pericol pentru soferi.

Trotuarele, bonus de la constructor?

In ceea ce priveste problema trotuarelor care au fost facute doar in localitatile unde primarii au militat mult pentru acest lucru, cei de la FCC spun ca nu aveau nicio obligatie in acest sens, cu toate ca surse din cadrul companiei ne-au declarat ca proiectul prevede si realizarea de trotuare. „Noi, sa nu ii expunem pe cetatenii care inca nu stiu sa mearga cum trebuie, sa nu-i expunem la accidente, sper sa nu se supere nimeni, ii fac trotuarul langa gardul lui, care gard e inafara coridorului drumurilor nationale”, a precizat seful FCC Romania.

Acestea au fost doar cateva din problemele care inca nu au fost rezolvate pe DN1C, desi receptia a fost realizata si constructorul este pe picior de plecare. La baza FCC din Catcau au ramas doar cativa angajati care au sarcina de a se ocupa de vanzarea utilajelor ramase din contractul extrem de profitabil pe care spaniolii au pus mana in Romania. Desi in media, la un contract de reabilitare a drumurilor constructorul are un profit cuprins intre 4-8% din valoarea lucrarilor, surse din cadrul FCC ne-au declarat ca datorita economiei care s-a facut la materiale si la executia lucrarilor, compania spaniola a avut la acest contract un profit exorbitant de aproximativ 38-40%. DSC00063Chiar si vanzarea utilajelor este o adevarata afacere in baza FCC de la Catcau. Spre exemplu, zilele trecute, in timpul realizarii acestui material, angajatii firmei spaniole incarcau pe trailer un buldo-excavator vandut catre o firma din Sighetul Marmatiei. In urma cu aproximativ un an, acelasi utilaj a fost vandut de catre FCC catre o firma din Baia-Mare contra sumei de 32 000 euro. De atunci si pana acum, utilajul nu a fost miscat din curtea bazei din Catcau, fiind vandut zilele acestea firmei din Sighetul Marmatiei contra sumei de 48000 euro.

CNADNR in loc sa constate neregulile, il lauda pe constructor 

DSC00064In timp ce spaniolii isi fac bagajele pentru a pleca din Romania cu toate ca drumul reabilitat de ei este inca plin de probleme, regia Cluj a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, a carei angajati trebuiau sa supravegheze realizarea lucrarilor, se arata multumiti de sosea. Eugen Cecan, cel care conduce CNADNR Cluj ne-a declarat ca lucrarile au fost efectuate fara probleme, micile nereguli fiind remediate de catre constructor de fiecare data cand acestea au fost semnalate. Cecan recunoaste ca cele doua mari parcari pentru TIR-uri nu au fost realizate, chiar daca ne-a declarat ca proiectul este finalizat 100% , dar este increzator ca vor fi construite curand, cu toate ca  firma a ramas in zona fara utilaje si muncitori.

Articole Similare

4 Comentarii

  1. Firma spaniola a facut o sosea de tot rasul Europei ,fara banda de urgenta atat pe zona Dej-Baia Mare cat si pe zona Dej-Bistrita.Marea prostie a fost ca s-a platit contravaloarea lucrarilor fara a se face o expertiza si o receptie.

  2. Cine stie cata spaga a dta ca sa castige licitatia, sau poate ca nu a dat spaga si a facut o oferta imbatabila fata de ceilalti concurenti si iata ce a iesit in final.

  3. nu tot comentati dupa ce s-a facut ceva…ati circulat vreodata pe drumul respectiv din dej pana in baia mare eu zic ca nu…eu fac drumul saptamanal si e ok , si il fac de ceva anu buni … tipic romanesc hai sa gazim nod in papura

  4. @ X……
    De ce sa nu se discute, este un articol consistent si cu drept la replica, cu raspunsuri de la cei incriminati. Numai intr-o alta epoca (se stie care) nu aveai voie la opinie (libera). Pe dvs. v-ar fi multumit probabil si daca era asfaltat doar pe o banda (cea pe care circulati dvs.) numai sa aveti in vedere ca faceti probabil dus-intors si trebuie sa chimbati banda. In alta ordine de idei PE BANI MULTI s-a facut lucru nu tocmai COMPLET si cum era prevazut in contractul care nu se mai gaseste (in bunul stil romanesc) ca si Bechttel, este caracteristic politicienilor, administratiilor locale (tot plitice) romanesti. Sa raspunzi la o intrebare punctuala cum CA NU ai respectat clauzele contractuale (parcari mari pt. TIR si toalete, dusuri) NUMAI PT. CA NICI ALTII in alte CONTRACTE NU LE-A RESPECTAT, este suficient zic eu sa fie cercetat de DNA, lasand la o parte batjocura pe care o face la adresa ROMANILOR din banii carora se construisc ac. sosele. Cand am incalcat o regula, o clauza, pot oare sa invoc EU ca nici CUTARESCU nu a respectat-o si atunci am incalcat-o si eu. EU sunt sigur ca voi fi amendat, sanctionat, vad ca altii in ca nu sunt dar poate le vine randul, ar fi firesc in masura in care se constata nereguli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close