https://www.airportcluj.ro/
Politic

Cornel Itu: Noua lege pentru alegerile parlamentare

Legislația cere, în permanență, o adaptare la realitate. Pornind de la acest principiu, am votat, alături de colegii mei din Camera Deputaților în ședința de miercuri, 24 iunie 2015, pentru  proiectul de Lege privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Între modificările importante pe care le aduce acest nou act normativ, parte a pachetului de legi privind reforma electorală,  se evidențiază revenirea la sistemul de vot pe listă, cu menținerea pragului electoral de 5%. Astfel, odată ce legea va fi promulgată, la alegerile din 2016 senatorii și deputații vor fi aleși prin scrutin de listă, potrivit principiului repartizării proporționale, norma de reprezentare pentru alegerea Senatului fiind de un senator la 168.000 de locuitori, iar în cazul Camerei Deputaților, de un deputat la 73.000 de locuitori. Potrivit acestei norme de reprezentare, ar urma să fie 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor , deputaţii de diaspora şi 134 de senatori.

Noua lege clarifică, totodată, termenul de “fraudă electorală” în sensul că aceasta este reprezentată de “orice faptă incriminată de lege care are loc înaintea, în timpul sau după încheierea votării ori în timpul numărării voturilor și încheierii proceselor-verbale și care are ca rezultat denaturare voinței alegătorilor și crearea de avantaje concretizate prin mandate în plus pentru un competitor electoral”.

Cred că acest proiect de lege va reuși o mai bună reflectare a principiului reprezentativității, fără de care nu poate fi gândită democrația. Sistemul votului pe listă, exersat în România  din 1990 până în anul 2004 s-a dovedit a fi, în urma experienței concrete, mai eficient și mai corect decât cel uninominal în privința distribuirii numărului de mandate pentru partide, corelat cu rezultatul procentual obținut la nivel de țară. Totodată, cred că această lege ar putea determina o mai largă participare a românilor la viața politică, întrucât mecanismul electoral va fi mai clar, oamenii având posibilitatea de a-și regăsi votul în numărul de mandate obținute de partidul pe care îl vor vota.

Articole Similare

2 Comentarii

  1. VOTEAZA ponta din Turcia, …un (1) vot, pentru H O T I I din psd, el e diaspora, mai bine ar ramane ever acolo…dar inainte de toate sa raspunda penal pentru combinatia „sova-turceni-rovinari”, ca nu va mai opriti din furat ba nenorocitilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button