publicitate
publicitate
publicitate
optim
Politic

Cornel Itu: „România Puternică, un proiect care are nevoie de consecvenţă”

Deputatul dejean Cornel Itu a facut in Parlamentul Romaniei o declaratie politica referitoare la ruperea USL si la proiectele incepute, care vor primi sprijin in continuare.

„În februarie 2011, acum trei ani, a fost fondată Uniunea Social-Liberală, alianţa electorală care ne-a unit într-o luptă comună faţă de regimul Băsescu, un preşedinte care nu a mai fost dorit de majoritatea românilor, ale cărui politici interne şi externe nu au făcut decât să adâncească starea precară a economiei naţionale, în contextul şi aşa destul de grav al crizei europene şi mondiale. În 2012, o majoritate covârşitoare a cetăţenilor acestei ţări ne-au dat un vot de încredere, nouă, reprezentanţilor PSD şi dumneavoastră, celor din PNL. Prin programul de guvernare, USL şi-a asumat obiective ambiţioase, într-o Românie sărăcită de Guvernul Boc şi Ungureanu, lăsată de izbelişte şi îndemnată să meargă în pribegie de Întâiul Marinar al ţării, îmbătrânit cu sentimentul dezrădăcinării.  Vă rog să-mi permiteţi să vă reamintesc principalele obiective ale USL: întărirea instituţiilor statului, bunăstarea, relansarea economiei, susţinerea clasei de mijloc şi rezolvarea dezechilibrelor sociale. Un program care cere seriozitate şi multă responsabilitate, toate aceste obiective fiind realizabile pe termen mediu şi lung după anii de austeritate impusă din lipsă totală de viziune a fostei guvernări. În doi ani, USL a reuşit prin forţa legislativă şi executivă să repună lucrurile în mişcare, să readucă România pe făgaşul cel bun. Rata de absorbţie a fondurilor structurale a fost de 33,47% în 2013, şi oricât ar dori unii să aducă în derizoriu aceste realizări, oricâte canale de dezinformare ar folosi şi orice tehnici de diversiune ar aplica, faptele rămân aceleaşi: în 2011 rata absorbţiei era la 6,3%. În doi ani am accesat de cinci ori mai mulţi bani europeni, ceea ce a constituit o gură de oxigen pentru economie. Totodată, USL a reuşit să aducă o consistentă reparaţie socială unor categorii socio-profesionale lovite din plin de politica PDL. Agricultura, un alt capitol lăsat la pământ de Guvernul Boc, a cunoscut o revigorare, de asemenea am înregistrat creşteri semnificative la producţia industrială şi la export. România a avut o creştere economică de 3,5%, mult peste estimarea partenerilor noştri internaţionali.  Continuarea şi dezvoltarea proiectului România Puternică rămâne în mâinile noastre, ale USD şi ale celor care ni se vor alătura după „dezertarea” PNL. Majoritatea românilor şi-au pus speranţele în noi, ne-au încredinţat viitorul lor şi pe bună dreptate au aşteptări. Aşteptări pe care PSD nu le poate înşela. Dacă alţii au fost de altă părere, este alegerea lor, pe care vor fi obligaţi să şi-o asume şi să gestioneze consecinţele ce decurg din această decizie.

          Cât despre consecvenţă, îl voi cita pe marele istoric, politician şi om de cultură român, Nicolae Iorga:

„A avea ieri o părere şi azi alta nu înseamnă a fi deopotrivă cu doi oameni, ci cu nici unul”! , se arata intr-un comunicat de presa al Biroului Parlamentar Cornel Itu.

Articole Similare

Un Comentariu

  1. Frumoasa” povestire” electorala,nu?Vine luna Aprilie,a-ti promis,atat dumneavoastra cat si Primarul, inceperea lucrarilor la centura ocolitoare a Dejului.Asteptam fapte,lucruri concrete acum… .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button