publicitate
publicitate
publicitate
optim
BREAKING NEWSDin Oras

Doi hoti au dat lovitura in Dej | Au furat peste 15000 EURO dintr-o casa – VIDEO

In cursul zilei de joi,  polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, sprijiniți de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj, Serviciului de Acțiuni Speciale și de cei ai Poliției orașului Techirghiol – IPJ Constanța, au efectuat două percheziții la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie in Dej. 

Cei doi, în vârstă de 40 și 28 de ani, din localitățile Techirghiol și Potârnichea, județul Constanța, sunt bănuiți că, la data de 11 octombrie, în jurul orei 09:00, ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei, din Dej, având fețele acoperite,  și ar fi deposedat-o de 10.000 de euro, 29.000 de lei și un telefon mobil, prin exercitarea de violențe. 

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate bunuri, precum: aparatură electronică și de uz casnic care ar fi fost achiziționată după săvârșirea faptei, 8.500 de euro, 3 200 de lei, telefoane mobile, unelte susceptibile a proveni din săvârșirea de infracțiuni, un cântar electronic, pungi și plicuri cu substanță vegetală, 100 plicuri transparente cu benzi de sigilare.

De asemenea, la unul dintre bărbați a fost găsit un autoturism, înmatriculat în Anglia, pe care l-ar fi folosit la comiterea tâlhăriei. Asupra autovehiculului, precum și asupra bunurilor electronice și de uz casnic, au fost instituite măsuri asigurătorii.

În urma probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți 24 de ore, iar mai apoi, arestati preventiv.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button