https://www.airportcluj.ro/
Social si Cultura

Elevi din patru tari europene au venit la Dej in cadrul unui proiect Comenius – VIDEO

In perioada 29.03.2014 – 02.04.2014 a avut loc in Dej desfasurarea activitatilor prilejuite cu ocazia celei de-a treia mobilitati a Proiectului Multilateral Comenius – ”Tradition, diversity and acceptance”, in care Liceul Tehnologic ”Somes” Dej este partener alaturi de alte 5 scoli din Cipru, Finlanda, Polonia, Italia si Spania.

Pe durata celor 5 zile alocate mobilitatii din Romania s-au realizat o serie de activitati conform unui program prestabilit, pe diferite tematici. Sosirea delegatiilor din strainatate a avut loc in cursul zilei de sambata, 29.03.2014, acestea fiind intampinate de reprezentantii scolii, prilej cu care, seara, s-a organizat o cina festiva de bun venit.  Activitatile propriu-zise din cadrul proiectului in care au fost implicati elevii si profesorii tuturor delegatiilor au inceput cu dimineata zilei de duminica , 30.03.2014, cand s-a oficiat deschiderea intalnirii, de catre directorul scolii noastre,  prof.Maria Mircea.

Dupa activitatile de comunicare si de socializare, elevii au avut prilejul sa isi prezinte materialele tematice intr-un cadru largit: prezentarea personala prin postere sau filmulete, prezentare PPT a regiunii din care face parte fiecare scoala partenera. De asemenea s-au expus de catre elevii scolilor participante cate 5 fotografii in format A3 care sa surprinda cele mai relevante particularitati ale zonelor de provenienta.  In dupa-amiaza aceleasi zile s-a organizat o activitate extrem de antrenanta si atractiva, in care elevii  au avut prilejul sa invete 3 dansuri traditionale romanesti din zona Dejului, sub indrumarea instructorului de dans Alexandru Mihaestean.  Luni, 31.03.2014, activitatile au continuat cu prezentarea materialelor video cuprinzand legende, povesti locale si superstitii specifice fiecarei tari, urmate de prezentarea unor carti postale realizate de elevi pe tema sarbatorii Craciunului si a Pastelui, precum si traditiile si obiceiurile specifice acestora. Dupa vizitarea Salinei Ocna-Dej, elevii, parintii si profesorii gazda au oferit o cina festiva cu produse traditionale romanesti, pentru a marca specificitatea culturala si culinara a zonei Dejului.

In ultima zi a mobilitatii, 01.04.2014, dupa expunerea a 3 obiecte de arta din fiecare tara, legate de traditiile si cultura locala, s-a facut un tur al orasului si s-au vizitat cateva Biserici reprezentative. La ora 12.00 profesorii si elevii oaspeti au fost primiti de catre domnul primar Morar Costan in sala mare a Primariei, unde s-au inmanat intr-un cadru festiv, certificatele de participare la aceasta mobilitate.

Un moment important si foarte reusit a fost spectacolul artistic cu titlul ”Melancolia lui IERI si dinamica lui AZI!”, desfasurat la Centrul Cultural Arta, sustinut in cinstea partenerilor din cadrul proiectului. Programul artistic a fost prezentat  de catre d-na profesor Medan Maria si a constat dintr-o sezatoare specifica locurilor de pe Valea Somesului.

Un mare impact asupra publicului l-au avut dansurile populare romanesti si cantecele interpretate de elevii din scoala noastra. Au urmat doua momente artistice ale caror protagonisti au fost membrii trupei de dansuri Latino Angels, coordonati de instructorul Alexandru Mihestean si grupul de dans modern de la Clubul Copiilor Dej, coordonati de d-na prof. Szabo Maria.

De asemenea au fost sustinute doua microrecitaluri, la pian si chitara, de catre doua eleve din Polonia. La finalul activitatii a fost prezentat elevul Sogorean Iulian din clasa a XII-a E care pe durata spectacolului a realizat un desen si care evidentia legatura de prietenie creata intre participanti si  propria viziune asupra proiectului ”Tradition, diversity and acceptance”.           Evaluarea activitatilor s-a facut in seara aceleasi zile cand s-au si stabilit detaliile privind urmatoarea mobilitate din Polonia, din luna octombrie 2014.

In urma feedback-ului primit de la profesorii si elevii gazduiti de scoala noastra putem concluziona ca toate activitatile desfasurate cu prilejul acestei mobilitati s-au  constituit intr-un real succes.

Urmatoarea mobilitate va avea loc in luna octombrie a anului 2014, la Opatow, in Polonia.

Articole Similare

Un Comentariu

  1. Felicitari din inima tuturor celor care au facut posibila organizarea acestor activitati! Spor in toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button