Legenda din jurul lacului Toroc. 80 de mineri au murit blocați în subteran – FOTO

Încă din cele mai vechi timpuri, este cunoscut faptul că orașul Dej trăia de pe urma exploatării sării din subteranul orașului. Muncitorii din minele de sare aveau multiple privilegii și erau printre cei mai respectați oameni ai muncii. Spre exemplu, Matei Corvin a scutit orașul de sarcini militare pentru a păstra bărbații din Dej la exploatarea și transportul sării. Din cauza tehnicilor rudimentare, munca în subteran a devenit din ce în ce mai periculoasă, nu de puține ori din tavanul galeriilor desprinzându-se bulgări mari de sare care îi răneau pe cei care contribuiau la dezvoltarea orașului prin această ramură a economiei. În acea vreme, sarea din subteran era extrasă prin gropi uriașe în formă de pâlnie, iar pe măsură ce astea se adânceau și se lărgeau, riscul de surpare era tot mai mare, se arată în Monografia orașului „Dej, istorie și legendă”, lansată în acest an de Constantin și Cristina Albinetz. Din această cauza, la jumătatea secolului al XVIII-lea minele de sare de pe Dealul Cabdic, deal pe care se află în acest moment Lacul Toroc, au fost închise treptat, rămânând funcțională doar cea din Ocna Dej.

La sfârșit de vară, în anul 1925, pe Dealul Cabdic, o mină părăsită încă din anii 1700, s-a surpat, formându-se un crater de aproximativ opt metri adâncime, aceasta fiind practic „gură” minei. Sub deschizătura formată după surpare, se putea vedea o boltă de sare în formă de pâlnie înaltă de aproximativ 45 de metri, iar în urma ploilor și a topirii zăpezilor, peste ani, s-a format un lac sărat, adânc de peste 20 de metri. Dejenii care au auzit zgomotul surpării aceste galerii de mină au devenit din ce în ce mai curioși referitor la acest subiect, încât locul a devenit unul de „pelerinaj” o lungă perioadă de timp. Vuietul produs de surparea minei s-a auzit până în zona satului Reteag, și se repeta zile la rând.

S-a creat și o legendă în preajma acestei surpări. Oamenii povesteau că la surparea aceleași mine prin anii 1700, în subteran au rămas blocați 80 de mineri, pe care familiile îi „vizitau” zilnic, iar printr-o crăpătură le coborau cu o frânghie mâncare și apă. După câteva zile, singura deschizătură din pământ care făcea legătura celor din subteran cu lumea de afară, s-a acoperit. Strigătele de ajutor ale celor 80 de mineri blocați în subteran erau sfâșietoare, iar plânsetele copiilor și a soțiilor de la suprafață, completau tabloul apocaliptic, după cum se arată în Monografia Orașului Dej. Trupurile celor 80 de mineri prinși în subteran atunci, care au murit de foame și lipsă de oxigen, nu au fost recuperate niciodată, iar evenimentul nu apare consemnat în niciun act oficial. Preotul George Mânzat scria în monografia orașului din 1926 că o descindere în bazinul minei ar descoperi lucruri senzaționale, deoarece slatina scutește cadavrele de putrefacție, iar această legendă ar putea fi confirmată sau infirmată. Prăbușirea galeriei de mină în anul 1925, unde astăzi se afla lacul Toroc, are totuși legătură cu surparea unei galerii în anul 1743, deci legenda ar putea fi adevărată. Timp de aproape 200 de ani, terenul de deasupra galeriilor goale a fost folosit că teren de antrenament pentru soldați, iari caii și vitele locuitorilor îl călcau zilnic. Natura a lucrat, ceea ce a făcut ca în anul 1925 tavanul minei să cedeze și să formeze un crater în formă de pâlnie, cunoscut astăzi ca lacul Toroc. Vuietele și zgomotele care se auzeau din galerii îi făcea pe oameni să creadă că defapt sunt strigătele de ajutor ale sufletelor celor 80 de mineri morți în anii 1700, care nu și-au găsit liniștea niciodată.

Informatii culese din Monografia „Dej, Istorie si Legenda” (2014)- Constantin si Cristina Albinetz

Foto: arhiva personala Sorin Borodi