sport
Meci important la Gherla. Armenopolis va întâlni pe „U” Cluj în Cupa României
Iubitorii sportului din municipiul Gherla au parte miercuri, 24 mai , de un eveniment special.
Este vorba de partida din cadrul semifinalei fazei judeţene a Cupei României dintre echipele Armenopolis şi FC U, ambele din liga a IV-a. Meciul are loc la orele 17,00 pe stadionul din parc.
În celălalt meci din cadrul aceleaşi faze a cupei, duminică, 21 mai, la Cătina s-au întâlnit formaţiile Gloria (liga a V-a, seria Mociu) din localitate şi Atletic Olimpia Gherla. Spre surprinderea tuturora, gazdele au câştigat cu scorul de 3-2 după prelungiri.
Câştigătoarele se vor întâlni în finala pe judeţ a Cupei României, iar învingătorul va evolua în faza următoare împotriva unei formaţii de liga a III-a.