Militarul din Dej, disparut in continuare la Corbu | Sotia a fost anuntata ULTIMA – VIDEO

9548
0
DISTRIBUIȚI

Militarul din Dej care a disparut duminica seara pe o plaja din Corbu, judetul Constanta, este in continuare de negasit. Ultimele indicii arata ca acesta a intrat in apele involburate ale marii pentru a salva doi copii de la inec, dar unitatea militara a anuntat disparitia acestuia abia dupa 24 de ore, si acum il considera DEZERTOR.

Caporalul clasa a III-a P. C. face parte dintr-un detașament dislocat de Batalionul 55 Apărare Antiaeriană din Dej la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, unde desfășoară, în perioada 4-15 iunie, activități de instruire cu trageri de luptă”, se arată într-un comunicat al Batalionului 55 Apărare Antiaeriană „Someș” din Dej.

Militarul s-a aflat în învoire legală duminică, 10 iunie, între orele 13.00 și 19.30, și nu s-a prezentat la unitate la expirarea perioadei de învoire.

Conducerea batalionului a luat de urgență măsurile prevăzute de proceduri în astfel de situații. Toate încercările de contactare și de căutare a militarului au fost fără succes. Conform procedurilor legale, la împlinirea a 24 de ore de la ora prevăzută pentru întoarcerea la unitate, a fost raportată absența nejustificată a militarului și a fost sesizat Parchetul Militar”, se mai arata in comunicat.

Totusi, sotia barbatului spune ca nu s-a actionat asa cum trebuie, si cautarea acestuia a intarziat mult, desi existau indicii ca ar fi disparut in apele marii.

Femeia a vorbit cu sotul ei duminica in jurul orei 13. Acesta i-a spus ca este pe plaja din Corbu si urmeaza sa faca baie in mare. In jurul orei 16, cand a incercat sa il contacteze din nou, nu a mai raspuns, dar nu s-a nelinistit, avand in vedere ca zona in care militarii dejeni erau cazati, era una cu semnal slab la telefonul mobil. Orele au trecut insa, si de la sotul ei nu a venit nicio veste. Abia a doua zi, in jurul orei 11, un coleg al barbatului a sunat-o si i-a spus ca sotul ei este disparut. Atunci, femeia a sunat la 112 si a cerut la Postul de Politie din Corbu, pentru a cere detalii. A fost socata in momentul in care a auzit ca politistii constanteni habar nu aveau de disparitie si s-au alertat abia in momentul in care aceasta i-a anuntat in mod oficial. Cei din conducerea unitatii spun ca nimeni nu l-a vazut intrand in apa, desi obiectele personale ale acestuia au ramas pe malul marii.

Mai exact, duminica seara, in momentul in care militarii aflati in permisie se intorceau spre locul de cazare, barbatul disparut a ramas impreuna cu un coleg pentru a mai face o baie in mare. Colegul barbatului a intrat in apa, dar cel de care nu se mai stie nimic, a ramas pe mal. In acel moment, din valurile involburate s-au auzit strigatele de ajutor ale unor copii. Acela a fost momentul in care militarul a fost vazut ultima data. Familia crede ca acesta a intrat in mare pentru a incerca sa-i salveze, dovada fiind obiectele persoanele ramase la mal. Chiar si astazi, scafandri cauta in continuare trupul baiatului de 14 ani disparut in mare, nu si pe cel al barbatului din Dej.

„Scafandrii mi-au zis ca ei cauta un copil de 14 ani, dar in cazul in care gasesc si un alt corp, cu siguranta il vor aduce la mal. E revoltator…”, ne-a declarat sotia militarului disparut.

35072289_1773872695992239_2113859169378369536_n

35102365_1773873979325444_1811703723274010624_n

 

DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ