PROCURORII CONFIRMA | Seful de post din Viseu de Jos, ucis din RAZBUNARE. Cine sunt suspectii

7206
2
DISTRIBUIȚI

Oferta mici si bere

Oferta mici si bere

Perne
Perne

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, la data de 07.01.2017, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor TOMOIAGĂ IOAN AURELIAN şi TOMOIAGĂ MARIUS OVIDIU pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În data de 6.01.2017, faţă de inculpaţi a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 4.01.2017, în intervalul orar 10:00 – 11:00, inculpaţii Tomoiagă Ioan Aurelian şi Tomoiagă Marius Ovidiu au aplicat mai multe lovituri cu un corp tăietor/înţepător victimei N.G., lucrător de poliţie ce se afla în timpul programului de lucru, în sediul Postului de Poliţie Vişeu de Jos şi care în urmă cu câteva zile l-a sancţionat contravenţional pe cel de-al doilea inculpat. După agresiune, victima a fost încuiată în birou, fiind găsită decedată în jurul orelor 19:00. Leziunile tanatogeneratoare cauzate victimei au interesat zona arterei carotide stângi, a cordului şi zona abdominală.

La data de 07.01.2017, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş.

Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se arata in comunicatul Tribunalului Maramures.

Citeste si:

Doi frati suspectati ca l-au ucis pe seful de post din Viseu, arestati pentru 30 de zile – VIDEO

Tipografia Marian
loading...
DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Ar trebui sa se dea iarasi legea cu pedeapsa cu moartea pentru criminali !!!! Asa ceva nu se mai poate in alte tari erau pusi pe scaunu electric

  2. E deja cunoscut, in SUA, uciderea unui politist se pedepseste cu moartea in majoritatea statelor. Uciderea unui federal e de competenta procuraturii federale care are inca pedeapsa cu moartea. Unele state au trecut la inchisoarea pe viata insa nu pentru toate crimele. Spre exemplu, terorismul e crima federala deci se primeste condamnare la moarte.

LĂSAȚI UN MESAJ