Sorin Borodi, profesor de matematică din Dej, a câștigat concursul național ”Digitaliada”

5665
3
DISTRIBUIȚI

Sorin Borodi, profesor de matematică din Dej, a câștigat concursul Digitaliada (secțiunea Aplicații) cu materialul „Conul” – aplicație ce include toate etapele necesare parcurgerii temelor despre figura geometrică numită con.

Premiul este un laptop performant, cu o valoare de aprox. 2000 de euro.

Digitaliada este un concurs care încurajează crearea de materiale cu conținut original și open source, utile procesului de învățare în limba română.

Concursul de materiale digitale este organizat în cadrul proiectului Digitaliada, al Fundației Orange, și se adresează în principal cadrelor didactice din orice școală din România, dar și tuturor persoanelor de peste 18 ani interesate să creeze și să distribuie publicului larg materiale didactice în format digital, ce pot fi folosite în predarea oricărei discipline școlare din ciclul gimnazial.

În cadrul acestei ediții au fost introduse trei secțiuni distincte pentru înscrierea materialelor digitale – Aplicații, Conținut video și Proiecte didactice.

În cadrul fiecărei categorii au fost premiate 3 materiale, valoarea totală a premiilor fiind de 8000 euro. Câștigătorii primesc echipamente digitale performante, astfel încât să le fie susținută în continuare munca de dezvoltare și creare de conținut educațional digital în limba română.

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Buna
    Toata stima.
    Domnul Borodi nu este implicat doar in invatamant,este implicat mult si in istoria orasului.
    Un exemplu.
    Sper ca va primi si titlul de cetatean de onoare in cel mai scurt timp.
    Spor tuturor.
    alex

  2. Brovo !!! Cel mai bun profesor . Mi-a fost și mi diriginte . Un om extraordinar !

LĂSAȚI UN MESAJ