VIDEO – Impanatul Boului la Manastirea. Boul a uitat scenariul
A fost o adevarata corida astazi in localitatea Manastirea de langa Dej. Conform traditiei, in fiecare an fetele nemaritate sunt puse la incercarea de a stapani un bou impodobit, lasat liber pe strazi. Dupa ce boul a fost impodobit, a fost dus in strada si alungat cu biciul de baietii din sat. Se spune ca fata care prinde prima boul de coarne se va marita in curand. In acest an insa, cei care au participat la eveniment au putut vedea doar un bou lenes, toropit de caldura si mai mult chinuit decat dornic de a face spectacol. Desi a fost biciut violent in repetate randuri, acesta a refuzat sa se conformeze dupa scenariul facut de organizatori. In cele din urma s-a decis ca boul sa fie scos din „arena” si evenimentul sa continuie fara animal. Mai multi tineri din sat s-au costumat in diferite personaje si au fost udati cu galeti de apa de catre alti sateni pentru a aduce belsug intregii comunitati. La eveniment a participat si deputatul Cornel Itu impreuna cu consilierul judetean Vasile Salatioan. Obiceiul de „Impanatul Boului” se mai tine in localitatile Batin, Fizesu Gherlii sau Mintiu Gherlii.













