publicitate
publicitate
publicitate
 
timp liber si divertisment

4 piese de mobilier multifuncțional pentru cuplurile care abia s-au mutat împreună

Una din provocările întâmpinate de cuplurile care vor să se mute împreună este mobilarea casei. Iar dacă suprafața este restrânsă, situația se complică. Cu siguranță, amândoi aveți o grămadă de lucruri personale pe care vi le doriți aproape. Va trebui să găsiți o formulă care să economisească mult spațiu și, în același timp, să aibă stil. Mobilierul multifuncțional reprezintă una dintre soluțiile pe care vi le oferă designul interior și care își depășește condiția practică, apropiindu-se de artă. 

Oportunitatea de a combina o estetică extrem de atractivă cu beneficiile funcționale este un lucru care nu se întâmplă zi de zi. Cu alte cuvinte, fiți artiști înainte de a fi ingineri! Există soluții pentru orice tip de încăpere, atât de inteligente, încât le veți îndrăgi de la început.

Iată, în continuare, patru piese de mobilier multifuncțional perfecte pentru voi:

  1. Raft de perete

Este perfect pentru orice spațiu, fie că vorbim de bucătărie, hol sau dormitor. Un raft suspendat pe un perete poate economisi o suprafață foarte mare. Și, cu siguranță, vă doriți să aveți cât mai mult loc, mai ales în bucătărie!  

În trend sunt modelele abstracte, preluate din arhitectura minimalistă, care vă vor schimba cu totul aspectul locuinței. Un astfel de accesoriu, precum cel de la magazinul online de mobilă Modela.ro, va da un aer de originalitate și de prospețime întregii încăperi.

  1. Dulapul-masă

Ok, ați rezolvat cu raftul și ați scăpat de câteva griji. Începe să se facă lumină în bucătărie. Mai lipsesc dulapul și masa. Asta vă va smulge și mai mult din spațiu. Dar ce ați zice de un „2 in 1”? Adică și una și alta în același timp!

O astfel de piesă vă va salva o suprafață considerabilă din bucătărie. Partea bună este că, atunci când nu este folosită, masa se poate plia și va rămâne doar dulapul. Astfel de sisteme inteligente, dublate de un design futurist, sunt o soluție de luat în seamă.

  1. Măsuță inteligentă

Mobilierul multifuncțional îți va redefini locuința. Măsuța inteligentă, spre exemplu, se poate transforma în două spații de lucru separate, cu rafturi și posibilitate de depozitare. Astfel de piese sunt dotate cu două sisteme, care funcționează individual.

Gândiți-vă la la faptul că veți putea face două măsuțe, câte una pentru fiecare, dintr-una singură. Acestea pot fi gândite drept birou de lucru sau de studiu. Sunt perfecte pentru laptopuri și alte gadgeturi.

În ceea ce privește designul, o măsuță inteligentă va părea venită din viitor.    

  1. Colțar extensibil

Dacă spațiul este cam restrâns, un colțar extensibil este binevenit. Cele moderne pun accentul pe linia dreaptă și elegantă a ansamblului.

Lăzile de depozitare de dedesubt sunt de neprețuit. În plus, se transformă în pat, așa că veți recupera foarte mult teritoriu.

Un astfel de mobilier se potrivește și în living, și în dormitor. Iar faptul că poate ține loc de pat este extraordinar!

În concluzie, mobilierul multifuncțional este o soluție minunată pentru voi, dacă plănuiți să vă mutați împreună! Vă veți bucura de mult mai mult spațiu și, în același timp, veți pigmenta locuința cu stiluri decorative aflate în trend.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close