publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
Din Zona

Cristian Pomohaci, saltat de politie | Suspiciuni de fapte asupra unor minori – VIDEO

Publicitate
 

Polițiștii din județul Mureș au desfășurat, miercuri, o serie de percheziții domiciliare care îl vizează pe fostul preot și interpret de muzică populară Cristian Pomohaci, în cadrul unui dosar penal privind suspiciuni de agresiune sexuală si viol asupra unor minori. Politisti si un procuror au descins in trei aparatamente care ii apartin lui Cristian Pomohaci, doua dintre ele in acelasi bloc. Anchetatorii au cercetat mai bine de 13 ore in interiorul locuintei in care acesta isi are domiciliul si au ridicat mai multe probe. Dupa perchezitii, Pomohaci a fost dus de politisti la sediul IPJ Mures.

Conform unor surse din ancheta, investigația vizează presupuse fapte care s-ar fi petrecut începând cu anul 2022, în cauză fiind cercetate aspecte ce ar implica și minori.

Nu este pentru prima dată când numele lui Cristian Pomohaci apare într-un dosar cu astfel de suspiciuni. În trecut, acesta a fost vizat de acuzații similare, însă dosarul respectiv a fost clasat. Totuși, în anul 2017, el a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan nr. 4 din 6 octombrie 2017.

Recent, la începutul lunii mai 2026, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a transmis o nouă circulară către toate unitățile de cult din subordine, în contextul numeroaselor sesizări primite la Centrul eparhial privind activitățile fostului preot.

În document, reprezentanții Arhiepiscopiei au reiterat faptul că Cristian Pomohaci nu mai are calitatea de preot și că locația din comuna Ernei, județul Mureș, unde acesta organizează activități religioase, nu aparține Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, instituția a atras atenția credincioșilor să nu participe la slujbele oficiate în acel loc și să nu contribuie financiar la colectele organizate acolo.

Articole Similare

Back to top button