
Adrian Barar, fondatorul trupei Cargo, in varsta de 61 de ani, a decedat in aceasta dimineata, dupa ce la mijlocul lunii februarie a fost diagnosticat cu COVID-19. Starea acestuia s-a agravat, astfel ca a fost internat in 25 februarie la Terapie Intensiva.
Anuntul a fost facut pe pagina oficiala de facebook a trupei:
„Așa intens cum a trăit toată viața pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, așa a luptat pană azi! Dumnezeu să te odihnească, Adi Barar! 15.01.1960 – 08.03.2021.”Și de-o fi și eu să mor/ Nu vreau să vă întristați!/ Să cântați și să jucați, până în zori… / Și dacă din când în când/ O să mă primiți în gând/ VOI FI APROAPE DE VOI!”
Conform wikipedia, Adrian Barar a inceput sa cante la chitara de la varsta de 9 ani. Timp de 4 ani urmează un curs de chitară clasică unde primește primele noțiuni aprofundate despre muzică. Deși se afirmă și dobândește notorietate ca și chitarist, prima experiență muzicală o are cu o trupă de cartier unde activează ca toboșar. Influențele muzicii blues si rock îl determină ca la vârsta de 14 să înființeze prima formație, de data asta cântând la chitară. În încercarea de a se face înțeles și de a fi cât mai aproape de public, abordează un stil propriu și astfel în anul 1985 pune bazele fomației Cargo, care ulterior va face istorie în rock-ul românesc. În viziunea sa numele trupei trebuia să exprime greutate, încărcătură, să fie format din puține litere și să aibă sens și în alte limbi de circulație internațională.
Trupa Cargo a cantat pentru ultima oara la Zilele Municipiului Dej in anul 2018.