BREAKING NEWSDin Zona

Accident mortal intre Dej si Baia Mare | Impact violent intre autoturism si TIR – VIDEO

O persoana si-a pierdut viata in aceasta dupa-amiaza, pe DN1C, in localitatea Capalna. De asemenea, un alt pasager este grav ranit si a fost intubat. Din primele date, e vorba despre un impact violent intre un autoturism si un camion. In urma impactului, autoturismul a fost proiectat intr-o statie de autobuz, iar mai apoi intr-un magazin. Nimeni nu se afla in acel moment in statie, dar soferul autoturismului a decedat. Se pare ca acesta ar fi patruns pe contrasens.

Polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Jibou s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au stabilit că, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Căpâlna, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă, condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Cerbu, județul Botoșani. În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat, iar o femeie de 57 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la o unitate medicală. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

 

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button