Atac al animalelor salbatice intr-o gospodarie din apropiere de Dej – FOTO

Atac al unui animal salbatic intr-o gospodarie din localitatea Pustuta, comuna Recea Cristur. Patru capre ale unui satean au fost ucise azi noapte in tarcul din curtea gospodariei. Locul in care caprele erau tinute este ingradit cu un gard din lemn, dar pagubitul spune ca cel mai probabil animalul de prada l-a escaladat si asa a reusit sa ajunga la ele.
„Le-a omorat pe toate patru. Le-a mancat doar organele apoi le-a abandonat. Nu imi explic de poate fi…urs, sacal, lup…” ne-a declarat localnicul respectiv.
Cel mai probabil, spun specialistii, a fost vorba despre un urs, atat dupa modul in care a mancat din prada dar si pentru ca astfel de animale au mai fost vazute recent in zona. Mai mult, cei care se ocupa de fondul de vanatoare spun ca este posibil sa fie chiar ursul fugarit pe strazile Dej in luna iunie, pentru ca atunci acesta si-a pierdut urma spre comuna Bobalna, dar la cateva zile distanta a fost vazut in zona Panticeu – Recea Cristur.
Pagubitul a anuntat deja autoritatile locale, care trebuia sa faca mai departe demersuri pentru ca acesta sa fie despagubit.
Anul trecut, trei nopti la rand, un urs s-a plimbat pe strazile din localitatea Ciubancuta, comuna Recea Cristur, acesta fiind surprins de camerele de surpaveghere.
Urs in comuna Recea Cristur | Trei nopti la rand s-a plimbat pe strazile comunei – VIDEO