Banii pentru cabinetele veterinare, taiati la jumatate | „Un atac la micii fermieri din mediul rural”

Medicina veterinară din România risca sa se se confrunte cu o criză majoră, după ce Guvernul a decis reducerea drastică a fondurilor alocate cabinetelor veterinare. Finanțarea lunară pentru functionarea cabinetelor a fost diminuată de la 10.000 de lei la 5.000 de lei, o măsură care a stârnit revolta medicilor veterinari și care riscă să lase numeroase localități, în special din mediul rural, fără servicii esențiale pentru sănătatea animalelor.
Decizia a fost luată brusc, fără o consultare prealabilă a profesioniștilor din domeniu, iar efectele se anunță dramatice. Medicii veterinari avertizează că sumele reduse nu mai pot acoperi cheltuielile de bază ale cabinetelor: chirii, utilități, medicamente, materiale sanitare și echipamente. În lipsa acestor resurse, multe cabinete, mai ales cele din zonele rurale, unde animalele din gospodarii au nevoie de un veterinar, vor fi nevoite să își închidă porțile.
„Ușor, ușor, distrugându-ne pe noi, tăindu-ne plățile, Statul Român prin ANSVSA, care sunt tot colegii noștri, dar funcționari publici pe care reducerile impuse de Guvern nu îi ating, se distruge micul gospodar, micii fermieri, pentru că agricultura românească fără medic veterinar în teren nu funcționează”, a declarat pentru TVR Cluj, dr. Iftimie Ștefania Bobiță, medic primar veterinar din județul Cluj.
Impactul acestei decizii nu se va resimți doar asupra medicilor, ci și asupra animalelor și a comunităților locale. Reducerea sau dispariția serviciilor veterinare va limita grav accesul la tratamente, vaccinări și măsuri de prevenție. Specialiștii atrag atenția că lipsa controalelor sanitare și a vaccinărilor periodice poate duce la apariția și răspândirea unor boli grave, cu efecte directe asupra sănătății animalelor, dar și asupra sănătății publice.
Situația este cu atât mai gravă în mediul rural, unde veniturile obținute din activitatea cu animale de companie sau din fermele mici sunt deja insuficiente pentru a susține funcționarea cabinetelor. În multe sate, medicul veterinar este singurul specialist care asigură supravegherea sanitar-veterinară, iar dispariția acestuia ar putea afecta grav micii fermieri și gospodăriile individuale.
În acest context, medicii veterinari iau în calcul declanșarea unor proteste la nivel național, pentru a atrage atenția autorităților asupra riscurilor generate de această măsură. Aceștia cer revenirea la nivelul anterior de finanțare și deschiderea unui dialog real cu factorii de decizie.













