BREAKING NEWSDin Zona
CLUJ | Femeie strivita de cruce in cimitir | Mergea cu flori la mormantul sotului – VIDEO

Sfarsit crunt pentru o femeie de 47 de ani din Cluj-Napoca. A murit strivita de o cruce din beton in cimitirul din Manastur, in timp ce mergea cu flori la mormantul sotului. Femeia a fost gasita abia dupa cateva ore, pentru ca in zona respectiva cimitirul nu e intretinut si vegetatia depaseste chiar si jumatate de metru. Primaria spune ca proprietarii mormintelor sunt singurii responsabili de intretinerea lor si nu pot fi verificati daca respecta acest lucru.
Alarma s-a dat in jurul orei 12:30 de minute. Paznicul cimitirului a sunat la 112 si a anuntat ca o femeie a fost gasita strivita sub o cruce a cimitirului. Totul se intamplase insa dimineata, atunci cand femeia de 47 de ani a mers la cimitir pentru a duce flori la mormantul sotului. Barbatul murise in urma cu un an si duminica ar fi fost ziua lui de nastere, zi in care toata familia urma sa se intalneasca la cimitir pentru o slujba. De dimineata, imediat dupa ce a plecat de acasa, femeia nu a mai raspuns la telefon, iar cum timpul trecea si nu putea fi contactata rudele au pornit spre cimitir pentru a o cauta. Intre timp a fost gasita de paznicul cimitirului care a auzit telefonul sunand in iarba.
Din primele date, aceasta s-ar fi sprijinit de o cruce in drum spre mormantul sotului, dar monumentul greu de cateva sute de kilograme s-a desprins si a strivit-o. Medicii spun ca avea leziuni incompatibile cu viata si nu se mai recomanda resuscitarea.
Cimitirul Manastur e in administrarea Primariei Cluj-Napoca, dar reprezentantii institutiei spun ca proprietarii mormintelor sunt singurii responsabili de intretinerea acestora si nu exista nicio prevedere legala prin care pot fi verificati in cazul in care nu respecta reglementarea.