publicitate
publicitate
publicitate
 
BREAKING NEWSDin Oras

De miercuri mai putem iesi din casa doar justificat | Cei peste 65 de ani, OBLIGATORIU in casa

Deoarece cazurile de infectare cu COVID-19 cresc alarmant de la o zi la alta in Romania, presedintele Klaus Iohannis a anuntat noile masuri, mult mai dure, care vor fi luate in tara noastra incepand de maine.

Astfel, incepand de miercuri, chiar si in timpul zilei, romanii mai au voie sa iasa din casa doar pentru urgente, pentru aprovizionare curenta sau doar pentru a merge la serviciu, fiind obligatoriu sa dovedeasca aceste lucruri. Pentru ca cele mai vulnerabile persoane sunt cele in varsta de peste 65 de ani, autoritatile au impus OBLIGATIVITATEA ca aceste persoane sa ramana permanent in casa. In plus, in sprijinul politistilor si al jandarmilor, pe strazi vor fi scosi si militarii.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din cabinet, că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni. De mâine, românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă, sau pentru a merge la serviciu. Președintele a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casă. Armata va sprijini poliția pentru a asigura respectarea măsurilor, iar în cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.

“Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției. Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul „stăm acasă”. Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricții devin obligații!” a declarat Klaus Iohannis.

“Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral. În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție. Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă. Și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine.” a mai declarat Iohannis.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close