https://www.airportcluj.ro/
BREAKING NEWSDin OrasEveniment

Decizia Ministrului Sanatatii dupa vizita fulger de la spitalul din Dej | „Reactia portarului a fost…” – VIDEO

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a efectuat la inceputul lunii o vizita la Spitalul Municipal Dej. Controlul a fost unul neanuntat si a avut loc seara, dupa ora 22, pentru a putea surprinde modul de lucru si de organizare din unitatea spitaliceasca, fara ca personalul sa fie pregatit de vizita unui oficial.  Ministrul a fost placut surprins de ce a gasit la Dej, si tocmai de aceea, a decis ca in acest an sa sprijine Spitalul Municipal Dej cu o suma consistenta pentru achizitia de echipamente – 5 milioane de lei, adica peste 1 milion de euro.

Ministrul Sanatatii a povestit in cadrul unui interviu pentru Dejeanul.ro cum au decurs vizitele din Spitalul Municipal Dej.

Prima vizita neanuntata pe care Ministrul Sanatatii a facut-o la Dej a fost la finalul verii trecute, atunci cand a verificat Compartimentul de Primiri Urgente. Si atunci a fost incantata de ce a gasit, insa ne-a declarat ca apartinatorii bolnavilor pun uneori presiune pe cadrele medicale si nu inteleg ca au prioritate urgentele, nu ordinea in care ajung pacientii la spital.

„Vreau sa va spun ca spitalul mi-a facut o impresie foarte buna: de la curatenie, pentru ca asta verific in primul rand, pana la modul in care sunt preluati pacientii. Un singur amendament – anul trecut, in timpul vizitei, afara erau niste apartinatori carora le-am explicat ca nu pot fi luati foarte repede pentru ca in interior erau doua urgente majore. Lucru care li s-a spus, dar nu au crezut si continuau sa vocifereze, semn ca apartinatorii nostri au nevoie de mai multa educatie din acest punct de vedere”, ne-a declarat ministrul.

„Cea mai simpatica reactie a fost a portarului”

A doua vizita a ministrului a fost la inceputul lunii aprilie, atunci cand a mers la Spitalul din Dej seara, in jurul orei 22. Sorina Pintea se intorcea acasa, la Baia Mare, iar pe drum, i-a venit ideea de a verifica spitalele din Dej si Gherla. Aceasta povesteste amuzata de „problemele” pe care le-a intampinat cu portarul spitalului din Dej, care si-a facut treaba exemplar si nu a lasat-o sa intre in spital nici dupa ce s-a prezentat, fiind in afara orelor de vizite.

„Reactia cea mai simpatica a avut-o cel de la paza. M-a intrebat nedumerit ce caut in spital, era ora 22.M-am prezentat, i-am spus cine sunt si i-am spus ca doresc sa urc pe o sectie. Mi-a spus <nu cred ca puteti>. I-am zis <eu cred ca pot>. L-am rugat sa cheme medicul de garda, dar nu a mai fost nevoie pentru ca tocmai venise un medic care fusese in Urgenta. Dar a avut o reactie foarte simpatica, incurcat asa…<stiu ca sunteti ministru, dar…eu imi fac treaba>…”, mai spune Sorina Pintea.

Ministrul Sanatatii ne-a mai declarat ca a fost impresionata de modul in care a interactionat cu personalul medical, care nu parea deloc deranjat de vizita, si a laudat curatenia din spital dar si modul de organizare al sectiilor.

„Nu pareau deloc deranjati ca sunt acolo, pareau placut surprinsi, spun eu, desi ora era tarzie. M-am intalnit la Dej cu o doctorita care venise de la spitalul din Ilfov, pe Anestezie Terapie Intensiva, doctor de garda la medicina interna, un medic de garda de la Ginecologie, plus doctorita de la Compartimentul de Primiri Urgente.  A fost o experienta placuta, cred ca de ambele parti, pentru ca au dorit sa ne pozam impreuna. Am si pozat  un dulap din sectia de Terapie Intensiva, pentru ca mi-a placut extraordinar de mult modul in care a fost organizata medicatia, conform protocoalelor, conform procedurilor, deci…se poate”, a spus ministrul.

Oficialul ne-a mai declarat ca se vad investiile facute de Primarie in ultimii ani in spital si chiar a laudat acest lucru, deoarece, spune ministrul, in foarte multe spitale din tara, chiar daca se afla in administrarea autoritatilor locale, sunt lasate de izbeliste.

„Am fost placut surprinsa de ce am gasit la Dej, si prin urmare, Ministerul Sanatatii, Comisia de Evaluare a Achizitiilor de echipamente a propus finantarea spitalului cu o suma consistenta, aproximativ 5 milioane de lei (50 miliarde de lei vechi), tocmai ca merita sa investim in acest spital”, a declarat Ministrul Sanatatii.

 

 

Articole Similare

3 Comentarii

  1. Curatenie e la Dej. Dar tratament pentru copilul sub 2 ani nu l-au facut cat a fost internat si au zis ca nu au nici substante active pentru a face complet analizele importante la sange pentru copil si voiau sa mi-l tina si mai mult dar fara sa ii faca tratamenul pentru ce a venit. Doctorii nu au prescris medicamente cu toate ca aveau fisa cu ce avea nevoie si nu au oferit tratament si nu au facut analizele complete. Au facut insa perfuzii pentru ca era si dezhidratat. Mie mi-a facut impresia ca tratamentul la Dej e optional pe baze de relatii sau altceva pentru ca aveau fisa si ca de fapt trebuia tratat nu doar pentru dezhidratare.

    De curat e curat dar cand am ajung la cateva luni la Cluj acolo i-au facut analizele adecvate si tratamentul adecvat si i-au gasit ficatul afectat probabil de panadol deci copilul a fost in pericol. Deci la Dej e un spital in care lipsesc multe, curatenie e dar nu risc viata copiilor mei sa merg la spital la Dej. Daca ai cum ajunge la Cluj acolo iti vor oferi analizele si tratamentul adecvat.

  2. Ministru, neministru,trebuie sa-i dai portarului „dreptul”.Altfel nu ai ce cauta in spital inafara orelor de vizita.Ii sugerez doamnei ministru ca data viitoare sa mearga in parcarea interioara a spitalului sa vada ce masini au cei din personalul auxiliar. Salon auto in toata regula.

  3. Isi facea datoria paznicul, dar fiind un paznic cu 4 clase, e normal sa nu stie saracul analfabet ca ministrul nu vine in vizita, ci VINE IN CONTROL si are dreptul sa o faca ORICAND. Ba chist sa ceara si inlocuirea paznicului ce nu ii permite accesul ca de crede el sef.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button