BREAKING NEWSDin Oras

Duminica la 7 se deschid sectiile de votare | Fapta care iti poate aduce amenda de zeci de mii de lei

30 500 de dejeni din municipiu si localitatile apartinatoare sunt asteptati duminica la vot in cele 26 de sectii organizate la nivelul intregului oras. Sectiile de votare se vor deschide la ora 7 si se vor inchide la ora 21.

Pentru a putea vota si cei care au actul de identitate expirat, Serviciul Comunitar de Evidenta a Populatiei va avea in weekend program special de eliberare a documentelor. Astazi este deschis intre 8 si 16, iar duminica intre 7 si 21.

Important de reținut este faptul că fotografierea sau filmarea buletinului de vot este interzisă. În fiecare secție de votare din țară și străinătate se va afișa un anunț care atenționează în acest sens.

Conform Legii, violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă de până la 90.000 de lei. De asemenea, în cazul în care fapta este comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, acesta riscă închisoare de la șase luni la trei ani.

De asemenea, este interzis ca în cabina de vot să fie prezentă o altă persoană decât cea care votează. Există, însă, o excepție, atunci când, din motive temeinice alegătorul nu poate să voteze singur.

Un alt lucru pe care alegătorii nu au voie să îl facă este părăsirea secției de votare cu ștampila. Această faptă este considerată furt și se pedepsește ca atare.

La turul 1, prezenta la vot in Dej a fost de 44%, sub media nationala.

Articole Similare

Back to top button