EXPLOZIE de cazuri COVID-19 la Dej | „In cateva zile decidem daca inchidem iar cafenelele”
Explozie de cazuri COVID-19 in municipiul Dej. In ultimele zile, numarul persoanelor infectate in Dej a depasit 60, astfel ca incidenta a ajuns la 1,7 cazuri la 1000 de locuitori, depasind pragul de 1,5, de la care pot fi impuse noi restrictii. Prefectul judetului Cluj atrage atentia ca trendul este ascendent si ca Dejul se indreapta cu pasi repezi catre incidenta de 3 cazuri la 1000 de locuitori, prag de la care se poate decide carantinarea intregului oras. Luni se va stabili daca vor fi reinchise cafenelele, restaurantele si hotelurile din oras.
Mircea Abrudean, prefectul judetului Cluj, a solicitat Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta, sa se intruneasca de urgenta astazi, pentru a stabili masurile prin care se incearca tinerea sub control a infectarilor de COVID-19 in Dej. Din pacate, autoritatile spun ca nu exista focare numeroase in oras, ci vorbim de cazuri rasfirate, prin transmitere comunitara.
„Constatam o crestere alarmanta a numarului de cazuri in intreg judetul: ieri 104, azi 67, zilele trecute 78, suntem in trend ascendent…Atrag atentia in zona Dejului, pentru ca, in acest moment, zona Dejului creste foarte foarte mult ca si numar de cazuri pozitive. Dejul este pe primul loc in judet ca si rata a incidentei, peste 60 cazuri active, rata de peste 1,7 la mia de locuitori. Dejul este deja intr-o zona in care se pot lua decizii de restrictionare a diferitelor activitati. In situatia in care in urmatoarele zile nu vom constata o stagnare, vom restrictiona activitati economice: restaurante, cafenele, baruri, hoteluri, pentru ca, din anchetele epidemiologice se contata ca acolo avem o efervescenta mare a clientilor din care rezulta cazuri pozitive”, a declarat Mircea Abrudean la Radio Fir.
Prefectul atrage atentia si in cazul scolilor, pentru ca in ultimele zile, mai multi elevi din oras au fost confirmati ca fiind infectati.
„Avem elevi pozitivi in Dej, atrag atentia parintilor care isi duc copiii la scoala, sa nu se mai ingramadeasca in zona gradinitelor si a unitatilor de invatamant…am cerut politiei sa disperseze aceste aglomerari, din fata scolilor. Daca in cateva zile nu se constata o scadere a numarului de cazuri, vom lua masuri mai dure in cadrul Comitetului Judetean Pentru Situatii de Urgenta. Riscul cel mai mare, pete 3 la mie, inseamna carantinarea municipiului Dej. Toata lumea sa fie constienta ca lucrurile se indreapta spre o directie nu foarte buna”, a mai declarat Mircea Abrudean.
MASURILE DISPUSE ASTAZI in cadrul Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta:
Comitetul Local pentru Situații de Urgență, a hotărât astăzi, 02.10.2020, în cadrul unei ședințe convocate la Dej, luarea unor măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19 la nivelul Municipiului Dej, în contextul creșterii ratei de infectare la 1,5 cazuri/1000 de locuitori.
S-au adoptat măsuri imediate de intensificare a acțiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19), și anume:
- Respectarea măsurilor de distanțare, purtarea măștii și dezinfectarea mâinilor în mijloacele de transport în comun.
- Respectarea măsurilor de distanțare și purtarea măștii în stațiile de autobuz.
- Respectarea măsurilor de distanțare și purtarea măștii în zonele de piață și alte spații aglomerate.
- Respectarea măsurilor de distanțare și dezinfecție la nivelul restaurantelor, barurilor, cafenelelor.
- Respectarea măsurilor de distanțare și purtarea măștii în spațiile publice închise.
- Respectarea măsurilor de distanțare în parcuri și alte spații publice deschise.
- Respectarea tuturor prevederilor emise de autorități privind limitarea răspândirii COVID 19 de către persoanele fizice și juridice.
Poliția Națională și Poliția Locală vor interveni la nivelul municipiului în vederea respectării măsurilor stabilite de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, precum și a tuturor prevederilor emise de autorități privind limitarea răspândirii COVID 19.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să fie responsabili și să aplice toate măsurile de protecție necesare, inclusiv purtarea măștii de protecție în zonele/spațiile publice deschise, pentru limitarea îmbolnăvirilor.
Evoluția epidemiologică la nivelul municipiului va fi evaluată constant, iar modificarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ, precum și alte măsuri necesare pentru reducerea riscului de îmbolnăvire, vor fi luate imediat ce situația o va impune.
2 Comentarii