mariflor
transmixt
mariflor
bosch angajeaza
alexander
centrul medical
Din Zona

Explozie intr-un bloc din Cluj-Napoca | Patru persoane au fost ranite – VIDEO

Patru persoane, printre care si un copil de un an, au ajuns azi noapte la spital in urma unei explozii care a avut loc intr-un apartament din Cluj-Napoca. Deflagratia s-a produs pe strada Aurel Vlaicu in jurul orei 3:40.

In urma apelului la 112, la fata locului au fost trimise doua autospeciale de stingere ale pompierilor, un echipaj de terapie intensiva mobila dar si doua ambulante. Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de un incendiu. Echipajele medicale au transportat la spital un bărbat de aproximativ 80 de ani, două femei de 78 și 35 de ani, respectiv un copil de aproximativ un an. Din fericire, cu toții prezentau răni superficiale, suferind de asemenea atac de panică.

Ulterior, la spital a fost transportat un alt bărbat, care a însoțit copilul. Explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat și la apartamentele de la etajul superior.

Totodată, la o prima evaluare, cinci autovehicule parcate lângă bloc sunt parțial afectate de resturile căzute de pe urma exploziei. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close