culturaDin Zona

Expozitia „Leonardo da Vinci – Inventiile unui Geniu”, deschisa la Cluj-Napoca – FOTO

Una dintre cele mai asteptate si vizitate expozitii de la nivel mondial, s-a intors pentru a doua oara in Romania, dar de data aceasta la Cluj-Napoca. Este vorba despre expozitia “Leonardo Da Vinci si masinariile sale” care contine replici ale inventiilor geniului renascentist. Acestea pot fi vizitate la Casa de Cultura a Studentilor, iar pretul de intrare este de 40 lei pentru adulti si 30 lei pentru copii. 

Expoziția Internațională „Leonardo da Vinci – Invențiile unui Geniu” a fost deschisă, vineri, 7 ianuarie 2022, la Cluj-Napoca. Aceasta este pentru a doua oară în România – prima dată mașinăriile au putut fi admirate, în 2008, la București. Pana acum, la nivel mondial, expozitia a fost vizitata de peste 20 de milioane de oameni.

Expoziția, întinsă pe 600 mp, cuprinde 45 de modele, realizate din lemn ale invențiilor proiectate acum 500 de ani de Leonardo da Vinci, una din cele mai luminate minți ale omenirii, plus 5 reproduceri ale unor tablouri ale sale. Modelele nu au fost reproduse în timpul vieții inventatorului.

Grupate în cinci categorii – mașinării pentru zbor, mașinării hidraulice, mașinării pentru construcții, concepte pentru manufacturare și mașinării de război – toate uimesc prin ingeniozitatea unui om care a creat, în perioada renascentistă, elementele esențiale ale funcționării multor obiecte utilizate și astăzi în toată lumea. 

Expoziția  poate fi văzută până în 15 aprilie 2022, conform următorului program:

  pentru grupuri de elevi organizate de școală: marți – vineri, între 12:00 – 16:00;

  pentru publicul larg: miercuri – vineri, între 16.00 – 20.00; sâmbătă – duminică, între 10.00 – 20.00.

Biletele pot fi achiziționate la intrare sau de pe site-ul entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 40 de lei pentru adulți și de 30 de lei pentru copii. Copiii mai mici de 4 ani beneficiază de gratuitate. 

Pentru a avea acces în expoziție, adulții și copiii mai mari de 12 ani trebuie să prezinte la intrare certificatul verde, rezultatul negativ al unui test Covid sau dovada că au trecut prin boală de curând.

 

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button