https://www.airportcluj.ro/
BREAKING NEWSDin ZonaEveniment

Microbuz cu 10 oameni, rasturnat in judetul Cluj | Patru pasageri au ajuns la spital – VIDEO

Patru persoane au ajuns la spital, astazi, in urma unui accident rutier care a avut loc pe DN1, in judetul Cluj, in apropiere e localitatea Copaceni. Microbuzul care ii transporta spre casa, in Ocna Mures, s-a rasturnat in santul de pe marginea drumului. Din fericire, ranile suferite nu le pun viata in pericol.

Accidentul a avut loc putin dupa ora 16, pe DN1, la intrare in localitatea Copaceni. Conform politistilor, conducătorul de 26 de ani al unui microbuz care se deplasa în direcția municipiului Turda, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, vehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile. La momentul producerii accidentului, în interiorul microbuzului se aflau zece persoane, din primele date, patru dintre acestea necesitând îngrijiri medicale de specialitate.

Soferul le-a spus politistilor ca a derapat pe soseaua umeda, pentru ca avea anvelopele uzate, acestea nefiind schimbate de multa vreme, cu toate ca i-a atras atentia sefului sau ca reprezinta un pericol pentru pasageri.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost negativ.

Articole Similare

2 Comentarii

  1. Lipsa de atentie si viteza neadaptata la conditiile de drum+lipsa de experienta… pacat ca nu sunt constienti ca au in mainile lor viata pasagerilor si gonesc nebuneste

  2. Avea anvelopele uzate deci se grăbea la destinație ca să diminueze riscul de accident, prin scurtarea timpului de călătorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button