MIRCEA BIBAN, candidatul PSD pentru functia de primar al Dejului | Vezi cine e joi
PSD si-a stabilit candidatul pentru functia de primar la Alegerile Locale din 2024. Este vorba despre Mircea Biban, fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor. Candidatura lui Biban pentru alegerile de anul viitor a fost stabilita in urma votului intern din cadrul organizatiei locale.
De profesie inginer, Mircea Biban (50 ani), este absolvent al Facultatii de Constructii de Masini, sectia ingineria si managementul sistemelor de productie. In perioada 2012-2017 a fost inspector sef la Inspectoratul de Siguranță Feroviară Cluj. Timp de 3 luni, in 2015, a ocupat functia de director general al CFR Marfa. In cei aproximativ doi ani in care a ocupat functia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor a avut atributii in coordonarea sectorului rutier.
Conform declaratiei de avere din anul 2019, Mircea Biban detinea jumatate dintr-un teren de 4300 mp in Valea Jichisului si este coproprietarul unui apartament de 77mp in Cluj-Napoca. In anul 2019 detinea un autoturism Mercedes Benz fabricat in 2011. In 2018 a vandut un teren intravilan in judetul Timis, teren pentru care a incasat 70 000 lei. Conform aceleasi declaratii de avere depusa in urma cu 4 ani, avea in cele doua conturi de economii pe care le detine putin peste 40 000 lei.
„Caracterizat de maturitate, energie și o determinare fără egal, domnul Mircea Biban este văzut ca persoana ideală pentru a aduce schimbarea mult așteptată de către comunitatea din Dej. În calitate de candidat al PSD pentru primăria municipiului Dej, Mircea Biban își propune să implementeze o viziune realistă, axată pe dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea continuă a calității vieții locuitorilor. Viziunea sa include modernizarea infrastructurii urbane, susținerea inițiativelor locale, promovarea educației și sănătății, precum și implementarea de soluții inovatoare pentru a face orașul Dej un loc mai bun pentru toți cetățenii săi„, a transmis departamentul de comunicare al PSD Dej.
PNL a decis ca la alegerile de anul viitor sa il bage in cursa tot pe Morar Costan, iar USR va participa la alegeri cu Alina Mester.