casa selena dej  
publicitate
publicitate
publicitate
 
 
ActualitateDin Oras

Noaptea Muzeelor la Dej | O noapte a educatiei, artei si a tehnologiei

Muzeul Municipal Dej, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Dej, organizează NOAPTEA MUZEELOR, o Noapte a Educației, Artei și Tehnologiei (N.E.A.T.), sâmbătă, 18 mai 2019, începând cu ora 17:00.

În cadrul Nopții Muzeelor se vor desfășura nu mai puțin de cinci activități dedicate tuturor iubitorilor de cultură și istorie, dar de data aceasta mai ales publicului tânăr. Primul eveniment intitulat „Places Suffering” constă într-o expoziție de fotografie a domnului Cristian Lipovan, fotografii care documentează într-un mod inedit zona Cernobîl, dar și locuri din România, locuri construite de mâna omului, dar de mult părăsite.

Totodată muzeul va găzdui un workshop de benzi desenate sub îndrumarea artistului clujean Adrian Barbu, prezentarea albumului de benzi desenate, intitulat „Eternul Adam”, și expoziția „Lumea lui Jules Verne în benzi desenate” realizate de către Gabriel Rusu. La acest eveniment va participa Clubul de Pictură „Elena Szervacius” al Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Dej și alți pasionați de artele vizuale.

Un alt eveniment este dedicat ilustrului cardinal Iuliu Hossu, așadar o sală a muzeului va găzdui o expoziție temporară în care vizitatorii vor putea admira hainele ceremoniale ale cardinalului.

Surpriza serii vine prin colaborarea cu Muzeul Locomotivelor din Dej-Triaj. La dispoziția vizitatorilor vor fi puse mijloace de transport care îi vor purta într-un tur al Muzeului Locomotivelor. Curioșii vizitatori vor avea ocazia să vadă peste 20 de locomotive cu aburi şi electrice, precum şi vagoane, adevărate bijuterii ale transportului feroviar care au făcut istorie în România. Acestea au fost recondiționate şi revopsite în culorile lor inițiale şi sunt în stare perfectă de funcționare.

Un eveniment la fel de important ce va trezi interesul iubitorilor de istorie vizează un vernisaj cu arme și obiecte din Primul Război Mondial, expoziției intitulată „In memoriam Regimentul 32 Infanterie Dej 1914-1918”.

Totodată, vizitatorii pot intra în contact direct cu vechile obiceiuri ale lumii rurale, căci vor asista la un scurt moment de reconstituire etnografică, moment pentru care au lucrat trei eleve ale Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Dej sub coordonarea profesor doc. Dir. Emilia Mureșan și profesor Cristina Albinetz. Momentul, intitulat „Aspecte etno-folclorice de pe Valea Sălătrucului” se concentrează pe tradiția șezătorilor, dar mai ales pe căutarea ursitului.

Program Noaptea Muzeelor 2019 - Muzeul Municipal Dej

Între orele 17:00 – 19:00
-Atelier de benzi desenate, susținut de artistul clujean Adrian Barbu (Sala de Conferințe)

Ora 19:00
-Deschiderea oficială a Nopții Muzeelor ediția 2019
-Vernisaj expoziție „Lumea lui Jules Verne în benzi desenate” și prezentarea albumului „Eternul Adam” de Gabriel Rusu (Sala de conferințe)

Ora 19:30
Deschiderea expozițiilor temporare:
-”Viața și activitatea cardinalului Iuliu Hossu în imagini și obiecte de colecție”, în colaborare cu Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla (Sala Informații Muzeu)
-Expoziție fotografică „Places Suffering”, imagini din Cernobîl, Pripyiat și alte așezări părăsite. Expoziție realizată în colaborare cu artistul vizual Cristian Lipovan (Sala de Conferințe a Muzeului);
-„In memoriam Regimentul 32 Infanterie Dej”, expoziție de obiecte și arme din Primul Război Mondial, realizată în colaborare cu Vásárhelyi Gábor József, președinte al Asociația „Exploratorii Transilvaniei”(Sala expoziții temporare, etaj I);

Ora 20:00
-Prezentarea documentarului „Dezastrul de la Cernobîl, după 25 de ani” (Sala Multimedia 3D);
-Plecarea primului autobuz (tur-retur) din fața muzeului cu destinația Muzeul Locomotivelor din Dej-Triaj. Prezentarea muzeului este realizată de către inginer Florin Nan. (vizita va dura aproximativ o oră);

Ora 20:30
-Prezentarea studiului „Aspecte etno-folclorice din viața fetelor de pe Valea Sălătrucului”, prezintă elevi ai Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Dej, coordonator profesor doc. Dir. Emilia Mureșan și profesor Cristina Albinetz. (Sala de Conferințe)

Ora 21:00
-Proiecție film 3D, „Ice Age IV” (în limita celor 40 de locuri disponibile ale Sălii Multimedia 3D)

Ora 21:30
-Plecarea celui de-al doilea autobuz (tur-retur) din fața muzeului cu destinația Muzeul Locomotivelor din Dej-Triaj. Prezentarea muzeului este realizată de către inginer Florin Nan. (vizita va dura aproximativ o oră);

Ora 24:00
Intrarea ultimului grup de vizitatori. Închiderea programului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close