publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
Din Zona

O biserica din Salaj s-a prabusit pe sosea | Era in proces de reabilitare – VIDEO

Publicitate
 

Un incident grav a avut loc aseara în jurul orei 18:30, în orașul Cehu Silvaniei, unde o parte însemnată din Biserica Reformată s-a prăbușit pe carosabil, peste mai multe mașini parcate. În urma evenimentului, o polițistă aflată în drum spre serviciu a fost rănită ușor.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la prăbușirea lăcașului de cult, situat chiar în vecinătatea sediului poliției. La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe.

O agentă de poliție, care se deplasa pe jos către sediul Poliției Orașului Cehu Silvaniei, a fost surprinsă de prăbușirea zidurilor și a fost rănită ușor. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri, fiind conștientă în momentul preluării de către echipajele medicale.

De asemenea, bucăți din construcție au căzut pe șosea, distrugând cel puțin un autoturism. Zona a fost imediat securizată, iar traficul restricționat. Ore bune după incident, echipele de intervenție au continuat căutările la fața locului, pentru a se asigura că nu există și alte victime surprinse sub dărâmături.

Biserica Reformată din Cehu Silvaniei se afla, începând cu anul 2025, într-un amplu proces de restaurare. Investiția, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, este finanțată de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice, proiectul vizând lucrări de restaurare, conservare și punere în valoare a monumentului, relatează Agerpres. Totodată, în cursul anului trecut, parohia proprietară a beneficiat și de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Sălaj, prin programul județean de protecție a monumentelor istorice.

Conform datelor Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, biserica a fost ridicată la începutul secolului al XV-lea ca lăcaș catolic medieval. Din structura gotică originală se mai păstrau intrarea de sub turn, sanctuarul și blazoanele familiilor nobiliare Drágffy și Jakcs. Trecută la cultul reformat în anul 1530, biserica a suferit numeroase transformări de-a lungul timpului, cea mai vizibilă fiind ridicarea turnului baroc cu fleșă metalică, care domina silueta orașului până la prăbușirea de marți seara.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului și pentru a evalua eventualele responsabilități.

Articole Similare

Back to top button