publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
Din Oras

Profesorii se pregatesc de greva generala | Dascalii din Cluj, consultati despre protest

Publicitate
 

Profesorii se pregatesc de greva generala. Sindicatul Liber din Învățământul Preuniversitar Cluj anunță declanșarea referendumului pentru consultarea angajaților, în vederea organizării unei greve generale pe 25 mai. Decizia vine pe fondul nemulțumirilor legate de salarizare și condițiile de muncă din sistem.

Acțiunea va fi precedată de o grevă de avertisment programată pentru 18 mai. Sindicaliștii reclamă efectele proiectului noii legi a salarizării, despre care spun că propune venituri incorecte pentru personalul din învățământul preuniversitar.

Profesorii sunt nemulțumiți și de creșterea normei de muncă, dar și de lipsa consultării în luarea deciziilor care îi privesc direct. Reprezentanții sindicatului susțin că în sistem există presiuni tot mai mari și dezechilibre semnificative, iar educația ar trebui tratată ca o prioritate.

Nemulțumirile persistă de mai mult timp. Cadrele didactice au protestat și anul trecut față de măsurile de austeritate. Un nou protest este programat astăzi, la București, între orele 12:00 și 14:00, în fața Ministerului Educației.

Articole Similare

Back to top button