publicitate
publicitate
publicitate
 
Din OrasPolitic

Propunerea lui Vasile Salatioan (PSD) pentru Dej | “Un nou concept de administrație publică”

Organizatia locala PSD Dej este pregatita mai mult ca oricand pentru alegerile locale din 27 septembrie, transmit reprezentantii social democrati. La alegerile din acest an, candidatul pentru functia de primar al municipiului Dej este Vasile Salatioan, care in ultimele doua mandate a reprezentat interesele dejenilor in Consiliul Judetean Cluj. In continuare, va prezentam integral programul PSD pentru Dej:

“Dragi dejeni, ne mândrim cu municipiul nostru atestat documentar cu peste 800 de ani în urmă, ne mândrim cu aşezarea lui sub formă de amfiteatru orientat spre râul Someş, ne mândrim cu edificiile sale, cu rolul pe care l-a avut ca oraş de reşedinţă a Judeţului Someş, ne mândrim cu toate realizările ca oraş cu un potenţial economic important.

Din păcate perioada post decembristă a adus declinul, iar modul inadmisibil cum a fost administrat şi gospodărit în ultima perioadă nu ne face cinste. Peste tot ne întâmpină:

  • Vegetaţia forestieră netoaletată, gropi şi băltoace pe acostamente şi chiar pe carosabil, starea şi amplasarea necorespunzătoare a indicatoarelor rutiere; denivelările de pe trotuare;
  • Starea clădirilor (adevărate ruine: fosta Policlinică a oraşului, casa Teodor Mihali, Policlinica CFR, etc.)
  • Starea deplorablă a unor străzi;
  • Starea în care arată cimitirele oraşului;
  • Lipsa infrastructurii şi a sistematizării din cartierele nou construite ale oraşului;
  • Dezordinea din piețe, lipsa unui proiect de sistematizare a circulației – este clar că se impune reurbanizarea Dejului.

În acest sens, în calitate de candidat la funcția de primar, având experiență administrativă: trei ani consilier municipal – președintele comisiei economice, două mandate consilier județean (un mandat președintele comisiei buget-finanțe și un mandat președintele comisiei de urbanism, lider al grupului de consilieri județeni PSD din CJ Cluj) și o experiență profesională de 37 ani din care 24 ani în funcții de conducere în mediul privat, împreună cu o echipă de viitori consilieri locali am elaborat un program amplu intitulat ”Un nou concept de administrație publică” pe care vi-l prezint în continuare.

I. O Nouă Față a Administrației Publice Dejene

O administrație publică în folosul cetățenilor

Transparență totală în luarea deciziilor

privind oportunitatea și prioritizarea proiectelor de investiții și dezvoltarea Municipiului Dej precum și a modului de cheltuire a banului public.

Dezbateri publice prin implicarea cetățenilor

în luarea deciziilor majore privind strategia de dezvoltare a Dejului, prin organizarea de referendum local, în care fiecare cetățean să-și spună punctul de vedere asupra viziunii și strategiei de dezvoltare.

Concurs de proiecte „ Bugetare participativă online”,

realizând o platformă online unde toți cetățenii care au împlinit 18 ani pot depune proiecte (câte un proiect pentru fiecare domeniu), domeniile fiind:

  • Alei, trotuare și zone pietonale
  • Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației
  • Spații verzi, locuri de joacă și agrement
  • Amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public, etc.)
  • Infrastructură educațională și culturală
  • Orașul digital

Eficientizarea administrației publice locale prin:

  • Acordarea puterii de decizie fiecărui angajat în funcție de  postul pe care îl ocupă și responsabilizarea fiecăruia în baza atribuțiilor de serviciu.
  • Conlucrarea permanentă între toate compartimentele, serviciile și direcțiile din cadrul instituției Primăriei Dej pentru a răspunde prompt solicitărilor persoanelor fizice și persoanelor juridice.
  • STOP! metodei de luare a deciziilor doar de la biroul „nr.1” al Primăriei.
  • Informatizarea, digitalizarea tuturor sistemelor de corespondență dintre cetățeni și Primărie, atât pentru depunerea cererilor, cât și pentru eliberarea documentelor ce nu necesită prezența obligatorie la sediul Primăriei, pentru a da posibilitate solicitanților de a opta între a veni la sediul instituției sau a rezolva problemele de acasă.
  • Registre publice online ale actelor emise de structurile administrației publice municipale astfel încât, cetățenii să aibă acces la informațiile privind procedurile și actele necesare pentru inițierea unor activități, proiecte sau accesarea de servicii.
  • Realizarea unei hărți digitale interactive a Municipiului Dej prin indicarea obiectivelor turistice, descrierea obiectivului și scurt istoric ale acestora. Realizarea traseului de vizitat, dar și posibilitatea de semnalare a problemelor din fiecare zonă/stradă, cu posibilitatea de încărcare fotografii/video a problemei semnalate și stadiul de soluționare a acesteia.
  • Crearea unui climat de siguranță pentru cetățeni prin conlucrarea mai bună între Poliția Locală, Poliția Națională și Jandarmerie la nivelul Municipiului Dej.
  • Creșterea capacității de absorbție a resurselor financiare alocate din fonduri comunitare și de atragere a noi fonduri de investiții.
  • Creșterea capacității de elaborare, promovare și finanțare a proiectelor de investiții aferente infrastructurii de interes local.
  • Creșterea graduală a capacității de autofinanțare a serviciilor comunitare de utilități publice și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente, corespunzător nivelurilor acceptate în Uniunea Europeană și rentabilizarea acestora.
  • Satisfacerea cerințelor de inters public ale colectivităților locale și creșterea bunăstării populației.
  • Promovarea parteneriatului social și pregătirea continuă a resurselor umane.

II. O Nouă Viziune în Gospodărirea Domeniului Public

  • Asigurarea serviciilor de curățenie stradală la cerințe și standarde europene.
  • Implementarea de proiecte de investiții care să răspundă cerințelor de colectare selectivă a deșeurilor menajere, eliminând actuala situație existentă: adevărate focare de răspândire a bolilor, mirosuri insuportabile și imagini deplorabile (factori dăunători: ciori, câini fără stăpân, rozătoare, insecte).
  • Instalarea de CIP-uri pe containerele de deșeuri pentru monitorizarea în timp real a cantităților de deșeuri pe care cetățenii le generează, începând implementarea programului “Plătește pentru cât arunci”.
  • Întreținerea cu adevărat, nu doar formal, a spațiilor verzi și a celor limitrofe care obturează vizibilitatea, în special a indicatoarelor de circulație sau a obiectivelor turistice.
  • Extinderea spațiilor verzi pentru un aer mai curat și o sănătate mai bună a populației.
  • Protejarea mediului și încurajarea politicilor verzi prin îmbunătățirea managementului deșeurilor, crearea unui inel verde în jurul Dejului și facilitarea obținerii energiei din surse regenerabile (biogaz, parcuri eoliene, parcuri fotovoltaice etc.).
  • Montarea de plăcuțe indicatoare la fiecare intersecție, cu denumirea străzilor și plăcuțe cu număr pentru fiecare imobil, în locuri vizibile, cheltuieli suportate din bugetul primăriei.
  • Promovarea obiectivelor de interes turistic, balnear, în permanență.
  • Construirea unui nou adăpost pentru animalele fără stăpân și modernizarea celui existent, autorizarea acestora conform cerințelor europene, pentru a soluționa definitiv problema majoră a animalelor fără stăpân.
  • Repararea, îngrijirea tuturor spațiilor de joacă, de recreere și păstrarea lor permanentă în condiții de siguranță maximă în vederea exploatării lor de către cetățeni.
  • Păstrarea în permanență a curățeniei în parcurile Dejului, asigurarea tuturor condițiilor igienico-sanitare.
  • Montarea de cișmele stradale în zonele de trafic pietonal intens și zonele de recreere pentru a asigura în perioada critică (de caniculă) condițiile prevăzute în lege pentru populație.
  • Deszăpezirea tuturor străzilor în perioada de iarnă pe întreaga suprafață carosabilă și a trotuarelor ce aparțin instituțiilor publice.
  • Realizarea de întruniri periodice cu asociațiile de proprietari/locatari pentru soluționarea oportună a problemelor comunitare.
  • Modernizarea și întreținerea cimitirelor de pe raza Municipiului Dej, prin instalarea de sisteme de supraveghere video, reabilitarea aleilor pietonale, amenajarea spațiilor verzi existente în incinta lor etc.
  • Asigurarea funcționării instalațiilor de concasare a materialelor rezultate din demolarea construcțiilor, precum și a instalațiilor de compost/resturi vegetale.
  • Inițierea unui plan de acțiune pentru reducerea zgomotului ambiant
  • Crearea de noi rute pentru trasportul în comun.
  • Deschiderea de noi piețe agroalimentare de cartier și găsirea unei soluții adecvate pentru amplasarea zonei de piața cu produse nealimentare.

III. Infrastructură și Dezvoltare Durabilă la Înalte Stardarde de Calitate

  • Finalizarea tuturor proiectelor de infrastructură aflate în derulare, adaptându-le la nevoile și cerințele actuale.
  • Realizarea unui studiu de trafic în urma căruia să avem soluții concrete de fluidizare a traficului în Dej.
  • Corectarea tuturor anomaliilor din proiectele realizate  (reamplasarea stâlpilor situați pe suprafața trotuarelor, la limita dintre carosabil și suprafața de circulație a trotuarelor, corectarea pantelor ce nu respectă normativele în vigoare).
  • Proiectarea și modificarea sensului giratoriu de la intersecția str. Bistriței cu str. Baia Mare, având ca scop fluidizarea traficului și soluții pentru fluidizarea traficului în intersecția străzilor A. Iancu, M. Viteazu, Eroilor, E.Teodoroiu.
  • Amenajarea a două benzi pe sensul de circulație pe strada 1 Mai până la intersecția dintre str. Crângului cu str. Vâlcele.
  • Implementarea unui proiect modern de iluminat public care să scadă costurile și să acopere această cerință pentru toate străzile aflate în administrarea Primăriei Dej și pentru alte obiective din patrimoniul municipiului Dej.
  • Extinderea proiectului de relocare a tuturor cablajelor de pe stâlpii de iluminat sau clădiri în canalizații subterane.
  • Realizarea unui proiect de supraveghere video în toate zonele de importanță, conectate direct la un dispecerat al Poliției Locale, cu posibilitatea de conectare și la  Poliția Națională din Municipiu Dej.
  • Extinderea proiectelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare menajeră pentru toate străzile din Municipiul Dej cu finanțare de la Consiliul Județean, prin Compania de Apă Someș.
  • Extinderea rețelelor de alimentare cu gaze naturale și energie electrică, care să asigure posibilitatea de racordare a tuturor imobilelor de pe raza Municipiului Dej, cât și a localităților arondate.
  • Soluționarea problemelor la rețeaua de canalizare și colectare a apelor pluviale din zona D. Gherea și din parcarea subterană a  pieței agroalimentare din centru.
  • Asfaltarea tuturor străzilor din Municipiul Dej, Viile Dejului, Ocna Dej, Șomcutul Mic și Pintic.
  • Anveloparea și fațadizarea imobilelor pentru creșterea gradului de eficiență energetică a acestora, asigurarea unui aspect plăcut care să-i mulțumească pe locuitorii Dejului și pe cei ce tranzitează localitatea.
  • Realizarea de parcări supraterane pe mai multe nivele, cu o capacitatea mai mare, pentru a răspunde nevoilor curente și a oferi soluții practice pentru toți deținătorii de autovehicule, în zonele aglomerate ale Dejului (implementarea conceptului de smart parking în zonele aglomerate din cartiere, prin construirea de parcări supraterane etajate, în sistem puzzle inteligent).
  • Construirea unui centru de conferințe și spectacole, pentru organizarea de conferințe științifice de talie națională și internațională, pentru organizarea de spectacole, expoziții și alte evenimente culturale.
  • Amenajarea de acoperișuri verzi pe anumite clădiri publice din zone unde PUG-ul permite acest tip de amenajare, încurajarea și sprijinirea asociațiilor de proprietari să amenajeze astfel de acoperișuri pe blocurile de locuințe;
  • Amenajarea zonei ștrandului vechi, a bazei sportive și a stadionului Municipal Dej.
  • Decolmatarea, igienizarea, regularizarea cursului de apă a Văii Salcă pe întreaga suprafață care traversează Municipiul Dej.
  • Reurbanizarea și sistematizarea întregului municipiu.
  • Amenajarea zonei verzi situată în apropierea cursului de apă a râului Someș, montarea de băncuțe, realizara unui traseu de iluminat public și realizarea de alei pietonale.
  • Construirea unor capele moderne în zona de extindere a cimitirului din Dealul Florilor, în cartierul Ocna Dej și cartierul Viile Dejului. Dotarea și modernizarea capelelor existente la standarde europene.
  • Decontaminarea zonei IFA (CESOM) din Platforma Industrială Nord și crearea cadrului optim pentru înființarea unui parc industrial cu toate utilitățile necesare.
  • Un parteneriat încheiat între Primăria Municipiului Dej, mediul academic și sectorul privat, având ca scop accesul la tehnologii și cunoștiințe pentru impulsonarea creșterii economice.
  • Debirocratizarea administrației, bazată pe corectitudine, posibilitatea de previzionare de lungă durată, predictibilitate atât a reglementărilor, cât și a politicilor locale.
  • Valorificarea potențialului uman și atragerea de capital uman de înaltă calificare.
  • Valorificarea tuturor resurselor naturale existente în zonă, direct sau în parteneriat cu persoane juridice, pentru maximizarea veniturilor bugetare.
  • Creșterea calității vieții cetățenilor în contextul schimbărilor climatice actuale.
  • Promovarea și sprijinirea producătorilor locali.
  • Acordarea de facilități pentru antreprenorii locali care creează noi locuri de muncă.

IV. Educație, Cultură, Tineret și Sport. ”Investim în generația tânără – Investim în viitor”

  • Asigurarea bazei materiale din unitățile de învățământ pentru a putea avea un act educațional conform cerințelor actuale, inclusiv tehnică informatică pentru crearea condițiilor optime de predare a învățământului online.
  • Eficientizarea energetică a clădirilor școlilor prin soluții inteligente pentru ventilare, încălzire și iluminat, scăzând costurile de funcționare și crescând confortul elevilor și a profesorilor.
  • Finanțarea laboratorului de robotică de la CNAM Dej, în vederea dezvoltării acestuia și accesul la cele mai noi tehnologii de robotică, inclusiv inteligență artificială.
  • Recompensarea elevilor merituoși, ajutor pentru categoriile din medii defavorizate, plata burselor și a ajutoarelor la timp.
  • Asigurarea accesului pentru toți solicitanții, în școli, grădinițe și, în special, în creșe, prin mărirea capacităților celor existente sau  construirea de noi edificii destinate acestor activități.
  • Parteneriat real și eficient între Primărie, Inspectorat școlar și Asociațiile de părinți pentru eliminarea abandonului școlar și obținerea unui act educațional la cerințele actuale.
  • Susținerea desfășurării activităților extracurriculare prin asigurarea spațiilor necesare, cu acces gratuit.
  • Menținerea și promovarea Dejului ca un centru cultural important în regiune, cu renume internațional, militând pentru păstrarea caracterului istoric și multicultural al zonei.
  • Sprijinirea înființării unui centru multifuncțional dedicat comunității și a unor hub-uri comunitare, în parteneriat cu asociații și fundații, prin care să se aducă în atenția comunității dejene diverse activități culturale, pe diferite teme de interes cultural, educațional, comunitar, etc.
  • Susținerea proiectelor în cadrul agendei culturale care se aprobă anual de Consiliul Local.
  • Protejarea și conservarea patrimoniului cultural și artistic al orașului va fi o prioritate în proiectele cu finanțare europeană; reabilitarea tuturor monumentelor istorice și artistice.
  • Încheierea de noi parteneriate/înfrățiri și consolidarea relațiilor existente cu alte localități din țară și străinătate.
  • Susținerea proiectelor care vizează documentarea, inventarierea, conservarea, promovarea și administrarea eficientă a patrimoniului cultural.
  • Susținerea activităților artiștilor și meșteșugarilor tradiționali ai orașului prin crearea unui mecanism de sprijin, promovare și punere în valoare a acestora.
  • Propunem proiectele: “Muzeul digital” și “Biblioteca digitală”, în Municipiul Dej prin dezvoltarea unei infrastructuri digitale care să faciliteze accesul la informația documentară a principalelor obiective de patrimoniu cultural-istoric, precum și a cărților digitale.
  • Realizarea unor evenimente și acțiuni locale, regionale, naționale și internaționale vizțnd târguri de carte, conferințe, expoziții, ș.a.
  • Dezvoltarea unor proiecte care să vizeze includerea unor obiective în categoria siturilor UNESCO.
  • Centru pentru tineri unde aceștia să își cultive preocupările.
  • Transportul în siguranță a tuturor elevilor prin curse speciale și autobuze/microbuze școlare.
  • Accesul echitabil la educație digitală atât prin dotarea copiilor/elevilor  aflați în situații vulnerabile, cât și a profesorilor și asigurarea accesului la internet.
  • Susținerea proiectului „Sportul pentru toți” – concursuri, campionate școlare, de tineret, pe toate disciplinele sportive, precum și a sportului de performanță din Municipiul Dej.
  • Organizarea unor evenimente sportive cu ocazia Centenarului celor două cluburi sportive ”UNIREA DEJ”.

V. Program Social și de Sănătate – „Respect față de cetățeni”

  • În cadrul planului de dezvoltare a Municipiului Dej pe care vi-l propunem, o componenta extrem de importantă este cea socială.
  • Întoarcerea la oameni, întoarcerea la comunitate este vitală pentru asigurarea unei bunăstări a acestora din toate punctele de vedere.
  • Analizând nevoile locuitorilor Municipiului Dej, considerăm că în domeniul social s-a făcut extrem de puțin, serviciile oferite oamenilor sunt aproape inexistente.
  • Propunem încheierea unui parteneriat cu Direcția de Asistență și Protecție a Copilului Cluj, având ca scop:
  • înființarea unui centru pentru persoane vârstnice pe locația fostei Școli gimnaziale Viile Dejului, cu o capacitate de până la 50 de locuri.
  • amenajarea unui spațiu la nivel de Municipiu Dej în care să își desfășoare activitatea periodic, Serviciul de Evaluare Complexă pentru Încadrare în  Grad de Handicap a copiilor și adulților din zona Dejului, precum și din localitățile limitrofe.
  • asigurarea cadrului necesar aceluiași serviciu pentru deplasarea la domiciliul solicitanților, în cazul persoanelor cu handicap sever.
  • Înființarea unui complex de servicii de recuperare pentru copii și adulți cu dizabilități, la nivelul Municipiului Dej, având ca scop accesul la programe de recuperare.
  • Înființarea unui adăpost pentru victimele violenței domestice, precum și a unuia pentru persoanele fără adăpost.
  • Eficientizarea intervențiilor Echipei Mobile constituită la nivelul Municipiului Dej, împreună cu Poliția Municipiului Dej și Poliția Locală, având ca scop combaterea violenței domestice.
  • Desfășurarea în unitățile de învățământ și în diferite spații publice a campaniilor de prevenire și combatere a violenței domestice, precum și a unor programe de consiliere psihologică a victimelor violenței domestice.
  • Realizarea unor elemente de infrastructură adaptate pentru persoanele cu dizabilități:
  • Covoare tactile pentru nevăzători pe trecerile de pietoni.
  • Trotuare prevăzute cu borduri teșite la intersecții și treceri de pietoni, pentru accesul persoanelor cu dizabilități;
  • Crearea de rampe pentru persoanele cu dizabilități;
  • Finanțarea și dezvoltarea proiectelor pentru persoanele vulnerabile;
  • Dotarea locurilor de joacă cu echipamente pentru copii cu nevoi speciale;
  • Dotarea Parcului Balnear Toroc cu echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilități.
  •  În domeniul sănătății ne propunem:
  • Continuarea modernizării tuturor pavilioanelor (secțiilor) din locația Spitalului Municipal Dej și a dotării lor cu aparatură de înaltă performanță.
  • Acțiuni umanitare în domeniul sănătății cu implicarea voluntarilor – rezidenți și studenți mediciniști.
  • Redeschiderea și dotarea cabinetelor de medicină școlară și stomatologice din unitățile de învățământ.
  • Asigurarea de facilități (locuințe de serviciu, transport) pentru personalul medical care prestează servicii în Municipiul Dej.
  • Dotarea Spitalului Municipal Dej cu un aparat RMN.
  • Promovarea conceptului de telemedicină.
  • Promovarea unor programe de educație sanitară pentru a crește atenția care trebuie acordată profilaxiei diferitelor boli acute (COVID-19, rujeolă, etc.) și cronice (boli cardio-vasculare, diabet, etc.), mai ales a celor care reprezintă probleme de sănătate publică.
  • Achiziționarea unui sistem de container modular dotat cu echipamente corespunzătoare destinat activităților de triere a pacienților (eliminarea cortului improvizat) pentru Spitalul Municipal Dej.

Toate proiectele propuse în programul prezentat mai sus, vor fi finanțate atât din secțiunea venituri a bugetului local, cât și din  surse financiare atrase (fonduri europene nerambursabile, programe de dezvoltare guvernamentale, etc.)”, a transmis PSD Dej.

 

Articole Similare

3 Comentarii

  1. E frumos, e mirobolant , e fantastic. Dar pana acum ati avut majoritate in consiliul local si primar. De ce nu ati pus in aplicare aceste minunate idei?

  2. E frumos, e mirobolant , e fantastic. Dar pana acum ati avut majoritate in consiliul local si primar. De ce nu ati pus in aplicare aceste minunate idei? Intreb pentru un prietwn care a citit articolul dar nu are nwt pt uploud.

  3. Presupun ca toate aceste planuri au si banii gata de platit pentru toate? Foarte frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close