Reportaj din Afganistan | Locul în care sărmanii României s-ar simți bogați – VIDEO

Baza Aeriană din Kandahar este locul unde aproape 8000 de oameni , militari și civili, conviețuiesc împreună departe de casă, având un singur scop: salvarea Afganistanului. Chiar dacă acesta este unul dintre cele mai sigure locuri din această țară, războiul cu talibanii se duce înafara gardurilor înalte și securizate ale bazei.

Dragonii Transilvani, militarii dejeni aflați în teatrul de operații din Afganistan, pe lângă curajul și tăria pe care le au ca soldați, arată că în spatele uniformei , a căștilor și a vestelor antiglonț pe care le poartă, sunt totuși oameni. Zi de zi, în misiunile pe care le execută văd adevărata față a unei țări distrusă de război, în care copiii sau adulții se bucură dacă primesc chiar și o sticlă de apa.

Fiecare ieșire din bază este pentru ei o adevărată provocare, în care pericolul poate să apără de oriunde și în care se izbesc de cruda realitate a vieții afganilor de rând. Fiecare misiune este atent pregătită dinainte, în care chiar și cel mai mic detaliu este pus la punct, deoarece aici, cel mai important lucru este ca după o misiune de câteva ore, toți militarii să se întoarcă cu bine la bază.

 I-am însoțit în misiunea de astăzi, în care soldații dejeni urmau să ajungă în satul Maomad, o mică așezare situată la nord de Kandahar. Cu toate că transportul s-a făcut în mașini blindate, rezistente chiar și la explozii, casca de protecție și vesta antiglonț sunt 100% obligatorii. Mai mult decât atât, fiecare dintre noi am avut alături în permanență un militar înarmat până în dinți, gata oricând să lichideze pe oricine ne-ar fi pus în pericol. Drumul până în Maomad  nu este deloc ușor, iar pentru ca misiunea de patrulare să poată avea loc, ne-am oprit la sediul poliției, de unde un echipaj al poliției afgane urma să ne însoțească. Nu pentru siguranță, pentru că nici nu ar avea cum să o ofere, având în vedere dotările slabe pe care le au.

A fost pentru prima dată când am văzut un polițist în misiune, echipat cu uniformă, dar încălțat cu șlapi. “Asta avem, asta folosim”, mi-a transmis acesta prin interpretul care ne era alături, în timp ce se sprijinea de resturile unei autospeciale de poliție distrusă în urma unui atac din decembrie, dar nu înainte de a-mi cere o sticlă cu apă.

 Aici am avut ocazia să îl cunosc și pe șeful “politiei județene” de la ei, care era privilegiat de a avea în dotare un birou, o hartă și un caiet. Însoțit  de un echipaj al poliției afgane, lucru deloc confortabil pentru militari, având în vedere numărul mare al dezertorilor din armată și poliția afgană, care s-au vândut talibanilor și atacă forțele NATO exact în mijlocul lor, ne-am continuat drumul spre Maomad. Maomadul este un sat cu peste 1000 de locuitori, toți săraci lipiți. Aici, sărmanii României s-ar simți bogați. Fiecare mănâncă doar ce cultivă pe terenurile aride și lipsite de apă de la marginea satului. Blindatele armatei nu încap pe străzile înguste ale satului, așa că ne-am deplasat aproximativ 2 kilometri pe jos, timp în care militarii au fost în alertă permanentă. De la distanță, pe străzile pline de praf și șerpuite ca într-un labirint printre casele de lut ale localnicilor, se vedeau copiii satului, cam 200 la număr,  care îi așteptau nerăbdători pe militari, știind că și de data aceasta, vor primi câte ceva.

 O doză de suc, o bomboană sau un pix, pentru că mare parte din ei frecventează școala primară, îi bucură nespus și îi face să uite de prietenii sau de legăturile de sânge. Se luptă între ei pentru fiecare atenție primită de la militarii români.  Astăzi însă, camera de filmat ajunsă pentru prima dată la ei în sat, îi face mai agitați ca oricând. Se sperie de obiectivul camerei mai mult decât de armele militarilor. Timizi și speriați, ne fac semn să le aruncăm dulciurile la distanță, iar după aceea, începe lupta. Fiecare bomboană prinsă în mână e o victorie pentru ei și chiar dacă apucă să o bage în gură, nu e o garanție că va fi a lui până la final.

 “Uite…ai văzut? Din gură i-a luat bomboana” a strigat un militar, mult mai atent la detalii datorită misiunii în care se află.

 Soarele e pe cale să apună, iar pentru ei, ora de rugăciune e sfântă. Chiar și polițistul care ne însoțea în misiune, și-a găsit un loc retras pentru acest lucru. Oricum, prezența lui în convoiul militar e doar protocolară, dar pentru el, e un nou prilej de a le cere militarilor o pereche de încălțăminte, o sticlă de apă sau suc. Chiar dacă între militarii români și locuitorii acestor sate este o cultură total diferită, prin apropierea de copii, soldații români speră să câștige încrederea satenilor și să îi convingă că misiunea lor în Afganistan este una care să îi ajute. Cea mai importantă verigă din lanțul care face legătura între populația civilă și militarii români este însă relația cu MALICUL satului. Acesta este conducătorul   așezării, iar ce spune el, este sfânt pentru oamenii locului.

 “Implementăm multe proiecte pentru copiii din sat pt a-i sprijini să învețe, deoarece nivelul de cultură nu este foarte ridicat. Sunt puțin mai galagiosi și aruncă cu pietre, dar așa sunt copiii.  Colaborez foarte bine cu malicul satului, avem o relație  bună, ne întâlnim de 3-4 ori pe săptămână, ne ajutăm reciproc și încercăm să colaborăm. Pur și simplu discutăm la nivel social și încerc să aduc niște proiecte pentru a dezvolta acest sat ” ne-a spus  Bălan Răzvan, cel care a condus misiunea de azi. 

 Întunericul e aproape, iar militarii trebuie să se întoarcă la bază. De fiecare dată, aceștia sunt atacați cu pietre de copiii satului, aceeași copii care mai devreme au primit dulciuri de la Dragonii Transilvani. Nimeni nu a reușit până acum să le explice de ce fac acest lucru, dar cert este că nu de puține ori, soldații au fost răniți de această “rasplata” a micilor afgani, mulți dintre ei, viitori talibani.

Vezi mai multe poze AICI!