REPORTAJ din Belgrad |Peste 1000 de refugiați îndură gerul și foamea la poarta U.E. | Dejeanul.ro a fost acolo și le-a aflat poveștile – VIDEO

Au lăsat totul deoparte și au fugit din calea războiului. Au trecut marea agitată cu bărci nesigure, au  străbătut mii de kilometri pe jos fără apă sau mâncare, și când credeau că mai au un pas până la destinație, situația lor a devenit mai rea decât era înainte. Este vorba de cei câteva mii de refugiați din Afganistan, Irak sau Siria care sunt blocați de câteva luni la poarta Uniunii Europene, în Serbia, după ce Ungaria a construit un gard la frontieră și nu au mai putut înainta spre țările în care își doreau să ajungă. Sunt peste 1000 de persoane, majoritatea oameni cu studii,  care trăiesc în niște condiții inimaginabile și îndură frigul în niște clădiri dezafectate.  

În centrul Belgradului, capitala unei țări care aspiră la integrarea europeană, există o „insulă” care pare a fi la sute de ani distanță de civilizație. Peste 1000 de persoane, refugiați din Afganistan, Irak sau Siria înfruntă frigul, foamea și bolile în niște condiții mult prea grele chiar și pentru cei din lumea a treia. Cei mai mulți dintre ei sunt adolescenți care au fugit de războiul din Afganistan odată cu valul de migranți de anul trecut, dar când Ungaria și-a închis granițele, au rămas blocați în Serbia. Și-au găsit adăpost în spatele gării centrale din Belgrad, ocupând mai multe depozite abandonate care mai au puțin și ajung niște ruine. Își petrec întreaga zi în jurul focului împărțind puțina mâncare pe care o primesc și sperând că Ungaria își va deschide granițele astfel încât să poate ajunge acolo unde doresc, în Germania sau Franța.

Mulți dintre ei s-au obișnuit deja cu traiul greu pe care îl duc, dar lipsa curățeniei și supraaglomerarea își spune deja cuvântul. Cu toate că temperaturile de afară sunt mult sub zero grade, pentru a preveni bolile de piele și mai ales păduchii, pentru că majoritatea se confruntă deja cu această problemă, refugiații încearcă cât de cât să se mențină curați. Lucru deloc ușor însă.

Stau acolo de câteva luni , iar la început au fost peste 2000 la număr. De când a venit frigul, autoritățile sârbe i-au convins pe o parte din ei să se interneze în centrele speciale de refugiați, însă mulți au refuzat. Nu au încredere că dacă vor merge în aceste centre vor fi lăsați să își continue drumul în cazul în care Ungaria își va deschide granițele. Primesc continuu informații pe Facebook de la cei rămăși acasă, însă multe dintre ele sunt eronate. Se tem că dacă se cazează în centrele speciale, vor fi repartizați conform cotelor stabilite de Uniunea Europeană în țări în care nu își doresc să ajungă.

Naimad Wahab are 17 ani și a ajuns la Belgrad în urmă cu patru luni. A plecat din Afganistan împreună cu fratele său mai mic, în vârstă de 9 ani, dar l-a pierdut pe drum în Bulgaria sau Turcia. Chiar mama lor și-a convins fratele să le plătească o călăuză pentru a-i trimite în Europa și a-i scăpa de război. Își dorește să ajungă în Franța.

„Am venit în urmă cu patru luni aici, în gara din Belgrad, prin Iran, Turcia, apoi Grecia, Bulgaria, Serbia. Sunt singur, nu știu unde este familia mea, tatăl meu a murit, iar mama mea a mers la unchiul meu să mă trimită pe mine și fratele meu în Europa. Acum nu știu unde este fratele meu, s-a pierdut în “jungla” (n.r. padurea) din Bulgaria, sau în Turcia. Vreau să ajung în Franța că este mai bine pentru mine, în țara mea eu sunt student, dar am probleme. Mama mea spune că este mai bine în Europa. Dorm în această gară de patru luni, este foarte frig, mi-am pierdut mințile, nu mai gândesc limpede, aici e sărăcie mare, e frig, am păduchi pe corp și nu este deloc bine pentru mine.   Aștept aici deschiderea granițelor din Ungaria sau Croația…voi merge cu orice, cu autobuzul, cu mașina…” 

În aceeași situație este și Abdul, de 23 de ani din Pakistan. A fost nevoit să fugă din țara sa deoarece tatăl lui lucrează într-o asociație nonguvernamentală și acum are probleme cu talibanii. Este student în anul doi la medicină și vrea să își continue studiile în Germania. În urmă cu 10 luni  a plecat din Pakistan, prin Iran, Turcia și Bulgaria, iar de două luni locuiește în clădirile abandonate din Belgrad. A încercat de două ori până acum să ajungă în Ungaria, însă fără succes.

„Sunt din Pakistan, prima dată am fost în Iran, Turcia, Bulgaria și Serbia. Vreau să ajung în Germania. Viața în Pakistan nu e foarte bună, tatăl meu lucrează într-o organizație nonguvernamentală împotriva talibanilor. Am studiat doi ani medicina și vreau să termin facultatea. Și tatăl meu mi-a zis să lucrez pentru germani… Sunt singur aici, sunt plecat din Pakistan de 10 luni și 20 zile, iar aici sunt de 2 luni și 15 zile. De două ori am încercat să trec granița în Ungaria… noaptea trecută am avut o singură pătură și a fost foarte frig. Aici la foc ne încălzim pentru că este foarte frig și așteptăm deschiderea granițelor”
Pentru a trece timpul mai repede, dar fără să știe exact până când, și a se dezmorți de la frig, unii dintre ei joacă fotbal direct pe zapda, printre gunoaiele care sunt pe punctul de a îngropa curtea depozitului în care stau.

Sunt conștienți că nu sunt șanse prea mari ca Ungaria să își deschidă granițele, dar tot ce le-a rămas este speranța. Tot ce își doresc este să ajungă în vestul Europei, dar se simt abandonați. Nu e necesar să stai de vorbă cu ei pentru a-ți da seama de nevoile lor. Și le-au scris pe pereții clădirilor în care stau, pentru ca zecile de echipe de televiziune din întreaga lume  care îi vizitează zilnic, să le facă cunoscute.

Nopțile sunt cel mai greu de îndurat 

Centrul Belgradului, puțin trecut de ora 23. Temperatura de afară a scăzut deja sub -10 grade celsius, dar asta nu îi convinge pe cei rămași aici să plece în centrele de refugiați. În fața unui vas cu mâncare gătită chiar de ei mănâncă toți și își împărtășesc povești despre ziua care tocmai a trecut, sau cei mai optimiști dintre ei, povestesc deja despre cum le va fi viața în vestul Europei.

Aici se spală, aici mănâncă și tot aici dorm. Pentru că sunt conștienți și ei de riscurile la care se expun, mai ales la bolile pe care le pot lua din cauza supraaglomerarii, la același furtun cu apă rece se spală și își pregătesc vasele pentru ca mâine să o poată lua de la capăt.

Urmează o noapte grea, iar cei care vor să pună capul pe o saltea găsită în ghenele din apropierea gării, vor îndura gerul cumplit sau fumul cu miros de motorină de la traversele de calea ferată. Acest lucru este confirmat și de cei de la Crucea Roșie, care spun că majoritatea de aici au început deja să aibă probleme respiratorii. Mare parte dintre ei sunt adolescenți. Condițiile din „dormitoarele” lor sunt mai rele decât cele dintr-un grajd de animale, iar presa internațională le-a comparat cu cele din lagărul de la Auschwitz.

Din cauza păturilor pline de paraziți, majoritatea amână cât pot somnul și stau treji în jurul focului.

Maomad Sallin are doar 15 ani și este din Afganistan. A pornit împreună cu tatăl sau în exodul către Europa, dar pe drum s-au separat. Știe că tatăl lui a ajuns deja la Paris, iar el își dorește același lucru. Spune că fumul gros îi face fiecare noapte un coșmar.

„Sunt din Afganistan. Erau probleme în Afganistan și război. Sunt aici de 4 luni, dormim aici în fum, vreau să merg în Franța, Franța e bună, tatăl meu este în Paris deja, iar familia mea este în Afganistan”, spune Maomad.

A mai trecut o noapte la fel de grea ca și celelalte în spatele gării din Belgrad. Dimineața, razele deloc călduroase ale soarelui pătrund prin geamurile sparte ale depozitelor și le dau trezirea celor de aici.

L-am găsit din nou pe Naimad, tânărul de 17 ani care în urmă cu o zi ne povestea despre fratele lui pe care l-a pierdut în Bulgaria.

„Noaptea trecută a fost foarte frig, lemnele sunt umede și fac foarte mult fum. Păturile sunt pline de păduchi, și am și pe haine. La noapte va fi la fel. La mine în încăpere dormim 23-24 de persoane. Eu nu am telefon, nu știu ce se întâmplă în lume, dormin, ieșim afară, dormim iar. Nu știu ce îmi va rezerva viitorul, văd că alți oameni au o viață bună, dar eu nu am o viață bună. Sârbii ne-au ajutat cu pături, mâncarea de aici nu e foartă bună și am făcut diaree”, ne-a povestit Naimad.

De această dată, după un somn deloc odihnitor, dar cu mai mare încredere în mine, mi-a povestit în detaliu cum a ajuns aici. Nu își poate scoate din minte scenele în care prietenii i-au murit sub ochii săi, în Iran, și alții în Bulgaria din cauza lipsei de apă. Unchiul său a plătit o călăuza care să îl ajute să ajungă în vestul Europei, dar Ungaria le-a stricat toate planurile.

„Unchiul meu a plătit o călăuză, nu știu cu ce sumă, l-a plătit să ajungem în Franța sau Italia. În fiecare țară am avut câte un ghid. Noi am plătit unul în Afganistan și el a plătit alții pentru fiecare țară. Unchiul meu e în Afganistan. Nu știu unde este fratele meu. Nu știu nici de nepotul meu. Fie a murit, este într-o secție de poliție, într-un alt adăpost…nu știu. Au murit mulți oameni. Doi prieteni au murit în Iran. Au fost împușcați de poliție. A împușcat mașina, ne-am răsturnat și au murit. În Bulgaria au murit alții, nu aveam apă. Șapte zile nu am avut apă în pădurea bulgărească, nu știam încotro să o apuc, doi oameni au murit acolo sub ochii mei. Aici în Serbia nu știu dacă a murit cineva”, ne-a mai spus Naimad.
Astfel de locuri în care refugiații trăiesc în condiții inumane s-ar putea înmulți în Serbia, din cauza migrantilor care continuă să vină. În momentul de față, țara vecină a devenit o zonă tampon între Uniunea Europeană și restul Europei, dar poate oferi cazare în condiții optime pentru puțin peste 6000 de persoane.

 În centrele de refugiați, copiii de trei ani se bat cu adulții pentru o portocală 

Cu toate că beneficiază de fonduri din partea U.E., în special din Germania pentru a le oferi refugiaților condiții de trai bune până când își vor putea continua drumul, centrele special amenajate sunt pline până la refuz, iar ajutoarele din partea organizațiilor umanitare din ce în ce mai puține. Atunci când pe lângă mâncarea pe care o au asigurată de trei ori pe zi primesc fructe sau dulciuri, în așteptarea lor se dezlănțuie o adevărată luptă pentru supraviețuire, în care doar cei mai puternici înving.

În centrul de refugiați de la Kranjaca, situat la doar câțiva kilometri de Belgrad conviețuiesc peste 1000 de persoane. Majoritatea sunt afgani, sirieni și irakieni care se află aici doar în tranzit, sperând că Ungaria își va deschide granițele și își vor putea continua drumul spre vestul Europei. Majoritatea celor care vin aici sunt familii cu copii sau bătrâni, care nu ar fi în stare să treacă granița prin câmp în mod fraudulos. Se bucură că nu trebuie să își procure singuri mâncarea sau să stea la mila organizațiilor umanitare și a altor locuitori din Belgrad.

Civilizația pe care speră să o găsească în vestul Europei dispare însă atunci când în centrul de refugiați se dă vestea că a ajuns un transport cu ajutoare din partea unei fundații. Astăzi vor primi fructe, un lucru care nu se întâmplă în fiecare zi. Se dă o luptă pentru supraviețuire, dar incorectă. Copii de 3 ani, cu picioarele goale pe zăpadă ajung să fie călcați în picioare de cei mai mari, sperând să primească măcar o banană sau o portocală.

 Cei care se află aici sunt conștienți că dacă Ungaria decide să își deschidă granițele, nu vor fi printre primii care vor pleca, dar văzând condițiile celor care stau pe străzi în centrul Belgradului, spun că merită așteptarea. Aici li se întocmesc documente și sunt înscriși pe o listă, iar atunci când Guvernul Ungar le va decide soarta, vor trece mai departe în mod civilizat.

Sausha are 17 ani și este din Afganistan. A ajuns aici în urmă cu 7 luni și își dorește să ajungă în Franța. Drumul ei până aici nu a fost ușor deloc.

„Vreau să merg în Franța pentru studii superioare. Prima dată am trecut în Turcia, am stat o lună, apoi am ajuns în Bulgaria și am mers pe jos cu orele, am stat două luni în Bulgaria și apoi am venit în Serbia. Aici suntem tratați bine, pentru că oamenii sunt de treabă cu noi și ne aduc haine, fructe și bani și se comportă frumos cu noi și nu avem probleme cu nimeni. Sunt cu familia: eu, mama, fratele și sora mea. Vreau să mă întorc în Afganistan dacă va fi posibil, vreau doar să îmi fac pașaport, să fiu legal și mă voi întoarce. Vreau să merg în Franța pentru a studia la universitate. Am venit prin acest centru pentru că vrem să plecăm legal, nu ilegal, cei care trec ilegal au probleme, mama e bătrână, vrem să trecem în Ungaria după care să plecăm mai departe”, mi-a spus Sausha.

Mohamed este din Irak, dar la fel ca și Sausha, a fugit din țara sa tot din cauza razboilui. Este profesor de geografie, dar văzând că situația din țara lui nu se îmbunătățește deloc, și-a pierdut optimismul și vrea să le ofere copiilor săi o viață pe care el nu a avut-o.

„Suntem din Irak, suntem de mai mult de 4 luni în acest centru. În țara mea sunt războaie, teroristi și din cauza lor am plecat. Țara mea nu e sigură pentru copiii mei, nu pot trăi acolo. Ei trebuie să meargă la școală, în Irak am fost profesor, sunt aici cu familia, eu, soția mea și 4 copii – 6 persoane. Vreau să ajung în Germania, Franța, o țara din Europa, deoarece vreau un viitor pentru copiii mei și o viață mai sigură. Din Irak am mers în Turcia, Grecia, Macedonia și aici. Am venit pe jos, doar pe jos, din Turcia în Grecia am făcut 6 ore, iar apoi din Grecia în Macedonia, 12 ore mergând pe jos. Nu am încercat să trec ilegal in Ungaria, suntem la jumătatea iernii…” 

Cu toate că centrele de refugiați din Serbia sunt arhipline, presat de comunitatea internațională , Guvernul Sârb face toate eforturile pentru a-i caza pe migranți în condiții optime. Dar mulți dintre ei refuză din diferite motive.

„În acest centru sunt 1100 oameni. Cei mai mulți sunt din Afganistan, mai mult de 50% sunt din Afganistan, apoi din Siria, Irak și Pakistan. Majoritatea migrantilor se acomodează aici și apoi sunt lăsați să intre în Ungaria, sunt în tranzit, așteaptă să plece în Ungaria.

Mai multe mii de persoane sunt în acest moment în spații publice din Belgrad refuzând să vină în centre speciale. Noi facem tot posibilul să îi convingem, să îi înregistram, dar până acum am reușit să convingem doar 400-500 de persoane să vină în centre. Ei nu au încredere în autoritățile de aici. Ei cred că dacă se cazează aici, vor fi deportați înapoi în Macedonia sau Bulgaria, au aceste temeri. Mulți dintre ei fac “contrabanda” prin centrul orașului pentru a obține bani, noi facem tot ce este posibil să îi ajutăm să se cazeze aici, fără să își pună în pericol sănătatea”, ne-a declarat Ivan Miscovici,  purtător de cuvânt al Comisariatului pentru Refugiați din Serbia.

Afluxul de migranți care vin în Serbia este în continuă creștere. Chiar dacă mulți dintre cei aflați aici ar încerca din nou să treacă granița ilegal pentru a ajunge în Vest, nu au rute alternative. Li s-a oferit posibilitatea să rămână în Bulgaria până când Ungaria își va schimba poziția cu privire la tranzitul lor prin țara vecină, dar spun ca centrele de refugiați din țara de la sud de Dunăre sunt mici și condițiile nu se ridică la cele din Serbia. Ei spun că dacă și-ar schimba ruta, prin România, la plecare s-ar lovit de aceeași problemă: gardul ridicat de unguri la frontieră, deci tot nu ar rezolva nimic. Până atunci însă, rămân prinși la mijlocul a două razboie… unul real, cu arme, în țările natale și altul politic, la doi pași de România, între țările pe care trebuie să le tranziteze în drumul lor către o viață în liniște și pace.