mariflor
gold freedom restaurant
mariflor
bosch angajeaza
alexander
centrul medical
Social si Cultura

România s-a calificat în finala Eurovision 2022 – VIDEO

Romania s-a calificat aseara in finala Eurovision din acest an. WRS a impresionat pe scena arenei Pala Olimpico și s-a calificat fără emoții în finala Eurovision Song Contest de maine seara. 

Intrat în concurs de pe poziția cu numărul 13, reprezentantul României, alături de echipa de dansatori – Ruxandra Timoașcă, Vivienne Meida Szentyobbi, Andrei Angelescu, Emanuel Neagu – și Laurian Manta, backing vocalist, a ridicat sala în picioare pe ritmurile Llamame și a dus țara noastră în ultimul act al competiției:

Greul a trecut, dar acum vine un greu și mai mare, a glumit wrs, după calificarea în finală, conform unui comunicat TVR.

Mă bucur că jurații au apreciat piesa noastră, fanii s-au mobilizat și au promovat-o în social media, iar astăzi, românii din diaspora au votat <Llamame>. Este un sentiment formidabil să știi că ai alături de tine atât de mulți compatrioți care te susțin și votează pentru un rezultat cât mai bun al României la Eurovision. Le promit tuturor că nu îi voi dezamăgi în finală!”, a adăugat tânărul interpret la finalul serii.

Finaliştii Eurovision 2022

Joi, într-un show transmis în direct la TVR 1 și TVR Internaţional, publicul din România a aflat lineup-ul complet al finalei Eurovision. Artişti din zece ţări, din totalul celor 18 participante la a doua semifinală, s-au calificat pentru finala din 14 mai. Alături de wrs, în Marea Finală vor merge reprezentanţii Belgiei, Cehiei, Poloniei, Finlandei, Azerbaidjanului, Estoniei, Australiei, Suediei și Serbiei, alături de cei din Elveția, Armenia, Islanda, Lituania, Portugalia, Norvegia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova și Regatul Ţărilor de Jos, calificaţi după semifinala din 10 mai. Ţările „Big Five” – Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania sunt direct calificate în ultima fază a concursului. 

Ca şi cele două semifinale, Finala Eurovision 2022 va fi transmisă în direct la TVR 1 și TVR Internaţional, sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 22.00. 

La conferinţa de presă ce a urmat anunţării finaliştilor, artiştii au tras la sorţi şi ordinea de intrare în concurs. Astfel, România va intra în prima parte a finalei, urmând ca producătorii show-ului să stabilească ordinea de intrare în concurs.

Astazi, este programată repetiția pentru juriile naționale, prima etapă a finalei Eurovision. Reprezentanții României și cei ai celorlalte țări finaliste vor cânta pentru jurați într-un spectacol netelevizat, votul acestora contând în proporție de 50%, la fel ca al publicului.

Românii din toate țările participante la această ediție Eurovision (cu excepția României) vor putea vota din nou „Llamame” în Marea Finală, sâmbătă, 14 mai.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close