Administratie | PrimarieBREAKING NEWSPolitic

SCHIMBARE | Morar Costan a preluat conducerea PSD Dej

Schimbare la varful Partidului Social Democrat Dej. In cadrul sedintei Biroului Executiv Judetean al PSD Cluj care a avut loc sambata, s-a luat decizia ca organizatia locala din Dej sa fie condusa de primarul Costan Morar, inlocuindu-l astfel pe deputatul Cornel Itu, care a ocupat pana acum functia de presedinte al PSD Dej.

Morar Costan va ocupa functia de presedinte interimar al organizatiei PSD Dej pana la alegerile interne care vor avea loc in prima parte a anului 2017.

„Decizia are la bază rezultatele obţinute pe municipiul Dej la alegerile locale din acest an, rezultate de care sunt mândru şi pe care le-am obţinut cu concursul întregii echipe care s-a implicat în campanie. Urmare a rezultatelor la alegerile locale, mi s-a părut corect ca Dejul să aibă candidaţi pe locuri eligibile pentru alegerile parlamentare, aspect care l-am dorit, mi l-am exprimat şi s-a concretizat. Lista finală a candidaţilor pentru alegerile parlamentare stabilită de Biroul Executiv al PSD Cluj, am votat-o şi susţin  candidaţii care reprezintă judeţul la alegerile care urmează. Această listă urmează să fie aprobată de conducerea PSD la nivel naţional”, a declarat pentru Dejeanul.ro, primarul Costan Morar.

Nu este pentru prima data cand Morar Costan isi doreste functia de presedinte al organizatiei locale PSD Dej. In anul 2010, a doua zi dupa ce si-a depus candidatura pentru aceasta functie, Costan Morar a fost suspendat din partid la cererea deputatului Cornel Itu.

Articole Similare

14 Comentarii

  1. HahAhHHhhHhaAHAHAHA…sa triassca tovarasu Morar ! Îmi pare rau de Toni de la balastiera….

  2. Muahaha!!! Astia se schimba intre ei cum schimba detinutii chilotii pe ei, o luna pe fata o luna pe dos!!!

  3. Cuie Mostan, primul agricultor al urbei ghiejene are un vis. Disperat ca nu poate castiga alegerile cu 100% si sa faca Ghiejul oras iuropean si turistic modernizat se intalneste cu stafia lui Ceausescu si il intreaba ce sa faca. Ceausescu ii spune: ” Trebuie sa alungi toti tinerii si salariatii din oras si sa pastrezi numai pensionarii si asistatii sociali mexicani manelisti. Dupa asta trebuie sa vopsesti primaria in roz.” La care Necajel intreaba ” De ce in roz???”. Ceausescu rade copios si spune ” Hahaha, eram sigur ca de prima parte nu intrebi nimic!!!”.

  4. Bravo lui. O functie meritorie pe linie de partid. Daca penalul Dragnea este.

  5. Evident ca la festivitatea de inscaunare a sefului local pisidic, cel mai puscariabil partid din tara, vor participa si organizatia lor de tineret denumita Hipsterii Vegani Ghiejeni ocazie cu care vor protesta impotriva legii emisa de pinilici conform careia LGBTistii se pot casatorii dar fara dansul pinguinului. Dansul pinguinilor era singurul motiv pentru care hipsterii pisidici faceau nunta. Pinilicii au motivat ca asa ceva nu se face in public eventual numai in incinta pisidicilor departe de ochii copiilor. Pe cale de consecinta, hipsterii pisidici au amenintat ca vor inlocui dansul pinguinului cu conga sau mai rau cu Dansul fetelor de la Capalna:
    S-are mersu cracanatu tralalala
    C-a trecut peste el satu tralalala
    sau vor dansa Hora flacailor:
    Strangeti hora nu fiti hoti
    Sa ne intre-n cur la toti!!!!

  6. Iar mi-a dilit Prunean cele mai tari pamflete din ultimii 200 de ani!!! Mai tari ca ale lui Caragiale!!! Pe Caragiale eu l-am invatat tot ce a scris!!! 🙂 🙂 🙂

  7. Badea Costel Palincel, drojdierul urbei de profesie drinkalau meserias cu doctorat corespunzator profesiei lui, deci o voce autorizata si credibila in municipiu, a analizat politic noile permutari in cadrul organizatiei pisdilicilor si a emis concluzia imposibil de contrazis „Da-va-n pxxx mea baronilor!!!”.

  8. 🙂 🙂 🙂 concluzia a trecut nu si restul de 5 pamflete!!! Lol

  9. Inspirat fiind de vizita lui Mike Tyson la Senat la invitatia pinilicilor, proaspatul baron sef local al pisidicilor a hotarat sa bage toata organizatia pisidica in training intensiv. Motivul??? Dinspre DNA vin vremuri cacacioase, adica naspa, adica nasoale, adica bate un aer de puscarie in jurul celui mai puscariabil partid…pesedeul!!! Asa ca pentru modulul unu al trainingului l-au invitat pe cunoscutul interlop Corduneanu care ii vor invata cum sa dea cu pumnul ca sa reziste in puscarie in fata interlopilor ce le cer taxa de protectie cum cer si pisidicii taxa de protectie a afacerii de la comercianti numita eufemistic spaga ca daca nu o dau controalele ii mananca de vi!!! Modulul doi va fi tinut de renumitii eruditi Jiji Behali si Borcea Inseminator care ii vor invata cum sa scrie 5 carti in 48 de ore fara ca macar sa stie sa scrie. Asta pentru reducerea pedepsei!!! Modulul trei desi pare hilar e foarte important si tine de cum sa fii in siguranta la dus. Adrian Nastase alias Bombonel o sa ii invete cum se tine sapunul la dus si daca totusi il scapa pe jos cum sa foloseasca rapid margarina ca penetrarea facuta de interlop sa alunece usor. Modulul patru reprezinta baza selectiei pe functii si va fi predat chiar de catre Cuie Mostan si se numeste Limbism pupincurism!!! Cine o sa dea cele mai excitante limbi in curul tovarasului premar pana il aduce in faza de orgasm politic o sa fie trecut primul pe lista de la parlamentare!!! Dupa un asemenea training, locuri de cazare la Gherla ca musterii pisdilici sunt destui!!!

  10. Un tanar care a vrut sa se plimbe prin parc pe jos si-a parcat bicicleta de zidul sediului pisidicilor!!! La intoarcere a gasit un bilet in loc de bicicleta!!! ” Va multumim pentru donatie. Data viitoare speram sa parcati un Mercedes!!!”. Fura pisdilicii si aerul din toba de esapament!!! Asa i-a invatat Dragnea!!!

  11. Incident nedorit la poarta penitenciarului Gherla cu ocazia deschiderii unei facilitati terapeutice pentru femei. Cand au auzit ca e vorba de o investitie acolo toti baronii pisidici din judet s-au dus ca sa isi ia partea de spaga petru partid. Nu exista investitie in zona sa nu cada si spaga. Asta e legea locului si nimeni nu indrazneste sa se opuna. Insa surpriza, acolo era si ambasadorul Norvegiei care le-a explicat ca e vorba de o donatie deci ciuciu spaga adica totul e GRATIS. Groaza si disperare s-a citit pe fata baronilor pisidici. Cum adica GRATIS si fara spaga!!!??? Trei au facut infarct pe loc, patru au damblagit la cap de ciuda insa restul nu s-au lasat intimidati de nesimtirea ambasadorului. Cum adica nu vrea sa dea spaga!!!??? Asa ca au ramas la poarta inchisorii scandand cu totii:
    „Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa
    Pana cand nu om lua toata spaga noastra!!!”
    ….si n-au plecat. A plecat ambasadorul dar spaga tot nu a dat!!! Deh, nesimtire de ambasador!!!

  12. Faza zilei, Cuie Mostan s-a aruncat in gol de la balconul primariei dar nu ca sa se siucida ci ca sa faca crowdsurfing ca starurile rock peste marea de pensionari si mexicani manelisti veniti sa il felicite pentru promovare….si ca sa ii mai ceara o pomana sociala!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button