publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
Din OrasDin Zona

Scumpirea parcarii de la Aeroport, RESPINSA | „Putem chiar rezilia contractul”

Publicitate
 

Consiliul Județean Cluj a respins, luni, în ședință extraordinară, proiectul de hotărâre privind majorarea tarifelor de parcare de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca, propuse de operatorul privat GOTO Parking SRL. Proiectul a fost votat de 34 de consilieri și a picat cu un singur vot „pentru”, 23 „împotrivă” și 10 abțineri.

Dezbaterea din plen s-a concentrat strict pe scumpirile solicitate de operator, mai mulți consilieri anunțând încă de la început că nu susțin proiectul. În intervențiile lor, aleșii județeni au criticat atât amploarea majorărilor, cât și lipsa unor justificări economice clare.

GOTO Parking a cerut avizarea unei noi grile de tarife, motivând solicitarea prin evoluția inflației și creșterea costurilor cu utilitățile, materialele de construcții și salariile. Printre modificările propuse se numărau majorarea tarifului minim pentru intervalul de 5–15 minute la 5 lei, față de 1 leu în prezent, și introducerea unor tarife mai mari pe intervale orare și zilnice, inclusiv până la 75 de lei pentru 24 de ore. De asemenea, compania a solicitat actualizarea abonamentelor, nemodificate din 2013, cu diferențiere sezonieră și tarife mai ridicate în perioada verii.

Tarife propuse de firma care administreaza parcarea:

  • sub 5 minute: gratuit
  • 5-15 minute: 5 lei
  • 15-30 minute: 10 lei
  • 30-60 minute: 20 lei
  • 1-2 ore: 25 lei
  • 2-3 ore: 30 lei
  • 3-5 ore: 35 lei
  • 5-6 ore: 40 lei
  • 6-12h: 50 lei
  • 12-24h: 75 lei
  • 1-2 zile: 125 lei
  • 2-3 zile: 250 lei
  • 3-4 zile: 275 lei
  • 7-8 zile: 350 lei
  • 8-15 zile: 550 lei
  • Peste 15 zile: 550 lei + 20 lei/zi

Consilierii județeni au calificat scumpirile drept „o explozie” a tarifelor și au contestat argumentul inflației, arătând că acesta nu justifică creșteri semnificative ale tarifelor minime. Totodată, au fost ridicate probleme legate de îndeplinirea obligațiilor contractuale de către operator, fiind invocate starea parcării, lipsa unor lucrări de asfaltare, accesibilitatea deficitară pentru persoanele cu dizabilități, precum și existența unor sancțiuni și numeroase recenzii negative din spațiul public.

În plen s-a mai afirmat că unele lucrări prezentate de operator drept investiții ar reprezenta, de fapt, obligații de mentenanță curentă prevăzute în contract, fără a putea justifica majorări substanțiale ale tarifelor.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că este de acord cu inițierea unui demers de reziliere a contractului cu GOTO Parking, dacă acest lucru va fi supus aprobării forului județean.

În urma respingerii proiectului, tarifele de parcare rămân neschimbate. Consilierii au anunțat că urmează o analiză juridică mai amplă a contractului și a modului în care operatorul își respectă obligațiile asumate.

Articole Similare

Back to top button