
Sfarsit tragic pentru un baiat in varsta de 8 ani din Tarlisua. Acesta s-a dezechilibrat si a cazut în valea râului Ilișua, fara a mai putea fi salvat. O tanara a fost cea care a dat alarma la 112 si, desi baiatul a fost scos de vecini din apa inainte de sosirea echipajelor de salvare, era deja inconstient.
Medicii de pe echipajul SMURD l-au resuscitat peste o ora, dar nu au reusit sa il mai aduca la viata. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc tragicul eveniment.
“Băiețelul a fost găsit si scos din apa la aproximativ 4 minute după ajungerea echipajului de pompieri. Din păcate, după aproximativ 80 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul băiețelului nu a răspuns manevrelor aplicate, echipajul de terapie intensiva mobila SMURD fiind nevoit sa ii declare decesul la locul solicitării”, transmit reprezentantii ISU Bistrita-Nasaud.