https://www.airportcluj.ro/
Administratie | PrimarieBREAKING NEWSCoronavirus (COVID-19)Din Oras

Spitalul Municipal Dej, masuri pentru prevenirea raspandirii COVID-19

Dupa ce vizitele in Spitalul Municipal Dej au fost anulate in urma unei hotarari de guvern, conducerea unitatii medicale a instituit o serie de masuri menite sa faciliteze comunicarea apratinatorilor cu pacientii. Astfel, transmiterea si obtinerea de informatii, precum si transmiterea unor obiecte personale se va face doar prin personalul spitalului.

Pentru a asigura securitatea și siguranța pacienților, colaborarea cu aparținătorii acestora, Spitalul Municipal Dej a instituit următoarele reglementări:

– Accesul însoțitorului cu pacientul care este în posesia unui bilet de internare este permisă până la Biroul de internări, unde va fi preluat de personalul spitalului (infirmieri, brancadieri etc),va fi însoțit  la garderobă și apoi pe secție;

– La internare se va solicita pacienților numărul de telefon al unui  aparținător care va deveni persoana de contact. Acest număr va fi notat în foia de observație pentru a putea comunica în caz de necesitate cu aparținătorul sau reprezentantul legal;

– Aparținătorii, numai cei nominalizați de pacient, pot solicita informații telefonic, apelând centrala SMD și solicitînd apoi secția, respectiv medicul curant la numărul de telefon 0264-212640;

– La externare, după ce în prealabil a fost anunțat un aparținător, pacientul va fi însoțit de personalul medical până la Poarta spitalului unde va fi încredințat familiei;

– Pentru pacienții cu dificultăți  de deplasare, accesul autoturismelor este permis în curte până la intrarea principală din clădiri. Durata de timp de staționare este limitată  pentru perioada necesară pacientului pentru a intra, sau ieși, din autoturism;

– La pacienții aflați în faze terminale, accesul aparținătorilor pe secție se face cu echipament de protecție în urma  confirmării  cazului de către secția unde se află internat pacientul, după completarea și semnarea Formularului de evaluare a riscului de transmitere a îmbolnăvirii cu COVID-19;

–  În cazul pacienților aflați în stare critică se va realiza comunicarea cu persoana de contact desemnată de pacient;

– În situația în care este necesar un consimțământ scris sau alte documente din partea aparținătorilor, se va lua legătura cu aceștia, pentru a stabili modul de gestionare a fiecărui caz în parte;

– Accesul pacienților care necesită tratament de balneo-fizio-terapie, se face cu bilet de trimitere și pe bază de listă nominală semnată de medicul șef al secției transmis la poartă pentru ziua în curs;

– Asistența spirituală, solicitată de pacient sau aparținător, se realizează cu echipament de protecție adecvat procurat de la garderobă;

– Transmiterea unor obiecte personale ale pacientului internat se face prin intermediul serviciului de pază de la poarta spitalului; predarea/preluarea pachetelor pentru bolnavi este restricționată și se va desfășura în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică, în intervalul orar:15,00-17,00; aparținătorii completează și semnează un Formular de evaluare a riscului de transmitere a îmbolnăvirii cu COVID-19 pe care îl predă împreună cu pachetul;

– Gestionarea situațiilor individuale, neprevăzute în prezentul document se face pe baza comunicării cu serviciul de pază, cu secțiile în cauză, respectiv cu conducerea unității;

– Pe această cale conducerea SMD roagă pacienții și aparținătorii să manifeste înțelegere, să coopereze cu personalul medical pentru a gestiona cât mai bine toate problemele apărute pe perioada internării.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button