Tanar din comuna Rus, inecat in Germania | Apel umanitar pentru costul repatrierii

O veste tragică a îndoliat comunitatea din comuna Rus, județul Sălaj. Rocaș Gabriel, un tânăr în vârstă de doar 20 de ani, originar din satul Fântânele-Rus, și-a pierdut viața în Germania, unde se afla la muncă.
Potrivit informațiilor aparute pana acum, tragedia s-a produs după terminarea programului de lucru. Tânărul a mers să se scalde într-un lac, însă ceea ce trebuia să fie un moment de relaxare si de racorire, s-a transformat într-un eveniment dramatic. Gabriel s-a înecat, iar eforturile de salvare nu au mai putut schimba deznodământul.
Moartea sa fulgerătoare a lăsat în urmă o familie devastată de durere. Pe lângă suferința provocată de pierderea unui fiu atât de tânăr, părinții se confruntă acum cu o altă încercare grea: costurile foarte ridicate necesare pentru repatrierea trupului neînsuflețit în România.
În aceste momente dificile, comunitatea locală s-a mobilizat pentru a veni în sprijinul familiei. Un apel umanitar a fost lansat pe rețelele de socializare, prin care oamenii sunt îndemnați să contribuie, fiecare după posibilități, pentru ca Gabriel să poată fi adus acasă și înmormântat alături de cei dragi.
„Orice contribuție, indiferent de valoare, poate face diferența și îi poate ajuta să își aducă băiatul acasă”, se arată în mesajul distribuit online.
Cei care doresc să sprijine familia pot face prin urmatoarele metode:
În numerar, la Cabinetul Medical Medicină de Familie Șimișna
Dr. Basaleh Saleh
Telefon: 0787 881 387
Prin transfer bancar:
IBAN: RO22BTRLRONCRT0DC4422801
Titular cont: Rocaș Ramona Lavinia













