ads
publicitate
publicitate
publicitate
 
ActualitateBREAKING NEWSDin ZonaEveniment

Tânăr din Dej, prins de poliţişti cu un kilogram de cannabis

Poliţiştii maramureşeni aflaţi la datorie au identificat trei persoane care deţineau ori transportau droguri de diferite categorii şi au întocmit dosare penale pe numele acestora. Printre cei trei tineri se află şi un dejean în vârstă de 27 de ani.

Azi noapte la ora 01.15, poliţiştii din Baia Sprie au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Câmpului din oraş.

Autoturismul era condus de un tânăr de 27 de ani din municipiul Dej, iar alături de acesta se mai găseau doi tineri, un clujean în vârstă de 24 de ani şi un maramureşean în vârstă de 26 de ani.

Întrucât s-a conturat suspiciunea că cei trei ar fi consumat substanţe interzise, aceştia au fost conduşi la Centrul de Permanenţă Baia Sprie, pentru prelevarea de mostre biologice.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii au descoperit cantitatea de aproximativ 1 kg de substanţă vegetală cu aspect de muguri de cannabis.

Toate substanţele găsite au fost ridicate şi vor fi înaintate instituţiilor abilitate să continue cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close