ads
publicitate
publicitate
publicitate
 
revelion gherla
Din Zona

Twenty øne piløts la Electric Castle 2020 | Ce artisti mai vin la #EC8

Una dintre cele mai bune trupe rock a ultimei decade vine la Electric Castle 2020, alături de Foals, The Neighbourhood, Fisher, Zhu și mulți alții.

Primele nume confirmate pentru Electric Castle 2020 împlinesc un vis mai vechi al fanilor festivalului: prezența în România a trupei americane twenty øne piløts! 

Lansați în 2009, twenty øne piløts sunt autorii celui mai bun album rock al ultimei decade, conform clasamentului întocmit de Billboard; Blurryface a înregistrat vânzări globale de 6,5 milioane albume și 4 discuri de platină. În topul Billboard al celor mai bune piese rock lansate în ultimii 10 ani, trupa are nu mai puțin de 3 single-uri (Heathens, Ride, Stressed Out). Iar lucrurile arată la fel de promițător și pentru cel mai recent album Trench (2018), care are deja 3 piese ajunse No. 1. Fanii trupei sunt în fierbere odată cu recenta lansare a unui nou logo al trupei, presa internațională speculând că acesta anunță, de fapt, un nou album. Cu puțin noroc, la Electric Castle 8 vom avea parte de noi hituri semnate de Tyler Joseph și Josh Dun.

După 15 ani în care au reușit să ignore trendurile industriei muzicale, concentrați doar pe propriul stil, Foals au crescut organic, ajungând astăzi să fie cotați unul dintre cele mai bune acturi live britanice.  Liderul trupei indie, Yannis Philippakis, este cel care le inspiră o forță aparte, fiind și sursa creativă care stă în spatele celor 6 albume ale trupei, toate ajunse în Top 10 în Marea Britanie. Cel mai recent proiect al lor – dublul album „Everything Not Saved Will Be Lost”, care a ajuns pe prima poziție în topurile britanice, în această toamnă – reflectă perfect ambiția lor de a crea nu doar muzică bună, ci și o muzică ce poate schimba mentalități, fiind centrat în jurul problemelor create de schimbările climaterice. 

Și-au dorit din totdeauna să fie diferiți de tot ce există pe scena alternative și asta i-a păstrat mereu în atenția publicului: The Neighbourhood ajung la Electric Castle cu materiale noi, într-un stil mult mai experimental decât hit-urile care i-au consacrat precum „Sweater Weather” (no. 1 în topurile de alternative din 2013 și dublu disc de platină) sau „R.I.P. 2 My Youth”. Producătorul australian tech-house FISHER a avut nevoie de doar 3 ani pentru a trece de la statutul de surfer profesionist la DJ nominalizat la Grammy, în 2019, categoria Best Dance Recording și, în 2020, ca unul dintre principalii artiști pe afișul Electric Castle. 

În 2014, albumul „Moves Like Ms Jackson” făcea senzație în lumea muzicii electro, fără ca nimeni să poată spune cine este în spatele acestuia. Odată cu nominalizarea la Grammy pentru Best Dance Recording și anunțul semnării cu o casă de discuri majore, Steven Zhu renunță parțial la ambiția de a rămâne anonim. Producătorul american își va aduce la Electric Castle 2020 show-ul unic, construit în jurul „Ringos Desert”, cel mai recent album al său ajuns instant no. 1 în iTunes Electronic Album Chart. 

Foarte puțini artiști electro reușesc să creeze un sound propriu, dar piesele semnate de Tycho vor fi ușor recunoscute de fanii ce vor avea șansa să-l vadă live pe producătorul american nominalizat, acum câțiva ani, la Grammy.  Cu un al doilea album foarte curajos, proaspăt lansat pe piață, Floating Points revine la formula one man show, lăsând publicul să decidă singur încadrarea în gen a amestecului de pian, vioară, clarinet și electro.  

Unul dintre cei mai activi DJ de pe scena muzicală internațională, Purple Disco Machine (PDM) a acceptat invitația de a fi prezent la a 8-a ediție EC. Între numeroasele show-uri pe care le susține, PDM reușește să lanseze permanent materiale originale și să rămână prima opțiune de remix pentru artiști de primă categorie precum Gorillaz, New Order, Claptone sau Tom Odell. 

La scală diametral opusă ca experiență pe scena electro, Rezz și Amon Tobin completează line up-ul ediției. Rezz aduce stilul proaspăt care l-a convins pe Deadmau5 să semneze cu ea acum 3 ani, colaborare din care s-au născut două albume. Amon Tobin ajunge la castel cu show-ul său Two Fingers, ce promite o perspectivă nouă în cariera de peste trei decenii a producătorului și Dj-ului brazilian.

Alec Benjamin a avut nevoie de doar câțiva ani să facă trecerea de la concerte susținute în parcări până la a cânta pe aceeași scenă cu John Mayer și, iată, a ajunge în 2020 pe scena Electric Castle. „Let Me Down Slowly”, hit-ul care i-a adus, anul trecut, un disc de platină, va da acel refresh necesar unei seri intense de festival.

Drum & Bass la cel mai rafinat nivel e promisiunea duo-ului austriac Camo & Krooked și High Contrast, artiști care revin în line up-ul festivalului. Nou și exotic, MEUTE bifează prima prezență la Electric Castle a unui marching band și experiența de a asculta hit-uri techo și house interpretate în ritmurile instrumentelor de fanfară.

Pentru al doilea an consecutiv, Electric Castle își respectă promisiunea de a aduce pe domeniul Banffy cei mai importanți artiști New Media din lume și anunță o nouă ediție a New Media Castle. Utilizând coduri și algoritmi, aceștia vor reinterpreta spațiul istoric al castelului, creând instalații unice în care tehnologia și arta dau o nouă dimensiune realității.

Primele nume anunțate sunt Robert Henke, cunoscut prin instalațiile sale laser ce sunt frecvent expuse la Tate Modern Londra, Centre Pompidou sau PS-1 New York și James Clar, un consecvent „cercetător” al potențialului narativ și conceptual al luminii și tehnologiei, ale cărui lucrări se află în colecții private și publice din întreaga lume. Claire Hentschker li se alătură, aducând pentru prima oară în România proiectele sale în care imperfecțiunile efectelor vizuale speciale generate de calculator sunt folosite pentru a recrea locuri deja dispărute.

Abonamentele pentru ediția a 8-a a Electric Castle sunt disponibile pe electricastle.ro la prețul de 499 lei plus taxe, festivalul oferind și posibilitatea achiziționării lor în rate.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close