BREAKING NEWSDin Oras

Zilele Dejului – Ziua 3 | Peste 10 000 oameni au petrecut in Piata Bobalna – VIDEO

Piata Bobalna din Dej a devenit neincapatoare aseara pentru cei peste 10 000 de oameni care s-au strans pentru a sarbatori impreuna Zilele Orasului. Concertele de la scena, atmosfera serilor de vara cu o usoara racoare, comerciantii cu produse locale sau zona de food au fost principalele atractii care au facut ca si cea de-a treia zi a evenimentului sa fie un succes. Un moment special a fost atunci cand pe scena a urcat Stefana Trifan, singura eleva din Dej care a obtinut media 10 la examenul de Bacalaureat si care a fost felicitata in fata intregului oras.

De cum s-a lasat seara, primul care a urcat pe scena a fost Emilian, care in ciuda caldurii gre de suportat la acea ora, a reusit sa adune publicul in fata scenei. Atmosfera incendiara a fost intretinuta mai apoi de Lora, care a evoluat in fata dejenilor de la ora 21, timp de aproape o ora. Mai bine de atat a stat mai apoi sa isi faca fotografii cu toti cei care si-au dorit acest lucru.

Momentul special al serii i-a apartinut Stefanei Trifan, eleva de la Colegiul National „Andrei Muresanu”, singura din Dej care a obtinut media 10 la Bacalaureat. „Am invatat in toti anii de liceu si am reusit” a fost mesajul pe care Stefana l-a miilor de dejeni prezenti in Piata Bobalna.

Veteranii de la Compact, dar mereu actuali in preferintele muzicale ale tuturor generatiilor, au urcat pe scena de la ora 22, cand centrul orasului era deja neincapator. Melodii legendare au fost fredonate alaturi de ei de toti cei prezenti in piata.

De la ora 23 a urcat pe scena Smiley, care timp de mai bine de o ora a cantat si dansat alaturi de dejeni. Desi fanii au fost usor dezamagiti la final pentru ca artistul nu a dorit sa ramana la fotografii, cu totii au plecat acasa in cele din urma fericiti ca au reusit sa isi vada din nou interpretul preferat.

Sarbatoarea orasului continua astazi cu Produs de Cluj si Festivalul „SAMVUS”, in ziua dedicata folclorului. Seara se va incheia la ora 23 cu un foc de artificii.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button