publicitate
publicitate
ads
 
Politic

Ziua Pământului | Social democrații se alătură dejenilor pentru un viitor verde

22 aprilie, Ziua Pământului, grija pentru natură prioritară pentru cei implicați în lupta împotriva distrugerii constante a planetei noastre.

Această zi a fost fixată în anul 1970 de către senatorul american Gaylord Nelson, iar în anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat data de 22 aprilie ca și sărbătoare oficială a planetei. Ziua Pământului vine astfel ca și o expresie comună a tuturor oamenilor de a construi o societate stabilă pentru un viitor mai curat și mai verde.

Social democrații dejeni se alătură și ei acestei mișcări de importanță mondială. De aceea facem pasul către voluntariat, către crearea unui exemplu de bună practică socială prin identificarea unor zone ce necesită acțiuni de ecologizare, prin acțiuni concrete de curățenie, dar și prin semnalarea faptului că natura trebuie protejată zilnic!

Suntem conștienți că multe zone din municipiul Dej și din împrejurimi sunt efectiv sufocate de gunoaie și noi, în primul rând ca locuitori ai acestei zone, trebuie să conștientizăm propria responsabilitate în ceea ce privește mediul înconjurător. Natura merită respectul nostru, iar un oraș verde, curat, devine oglinda propriilor săi locuitori. Responsabilitatea pentru mediu și natură ne revine nouă, oamenilor de rând.

Așadar, am ales să dăm dezinteresat o mână de ajutor pentru un Dej mai curat. Colectăm selectiv deșeurile cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra reciclării, un concept care în România și, bineînțeles, și în orașul nostru nu este dus niciodată la capăt și este trecut cu vederea. Pentru a demonstra că se poate, am ales saci albaștri pentru colectarea hârtiei, saci galbeni pentru plastic, saci verzi pentru sticlă și saci negri pentru deșeuri menajere. Ulterior deșeurile colectate vor fi transportate către un centru de reciclare prin intermediul unui operator autorizat, totul pentru a arăta că procesul colectării selective și al reciclării poate fi dus la bun capăt dacă se dorește.

Nu în ultimul rând, dată fiind actuala situație medicală provocată de răspândirea Covid-19, participanții voluntari la această acțiune dedicată Zilei Pământului vor avea la dispoziție măști de protecție, dezinfectant, dar și kituri pentru prim ajutor.

Sperăm că această acțiune va deschide ochii multora dintre noi în ceea ce privește importanța naturii și a unui spațiu curat pentru evoluția socială sănătoasă a comunității noastre. Colectarea selectivă, reciclarea, atenția pentru natură, trebuie practicate zilnic, nu doar pentru imagine publică. Natura este responsabilitate socială și cu toții trebuie să ne implicăm zi de zi pentru protejarea ei, transmite organizatia PSD Dej, prin intermediul unui comunicat de presa.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close