Administratie | Primarie
Dej Triaj, sufocat de mirosul unui canal de scurgere. Oamenii cer intervenția autorităților

Nemulțumire în rândul locuitorilor din Dej Triaj, din cauza unui șanț de scurgere neacoperit, aflat între calea ferată și drum. Oamenii spun că în canal sunt deversate fecale și alte resturi, iar mirosul este insuportabil.
Localnicii susțin că problema persistă de multă vreme și că situația s-a transformat într-un adevărat focar de infecție. Aceștia cer autorităților să verifice zona, să identifice sursa deversărilor și să ia măsuri pentru curățarea și igienizarea canalului.











