BREAKING NEWSDin Zona
Impact nimicitor la Cluj | Tanar mort in accident – FOTO

Accident mortal, în această dimineață, în Cluj-Napoca. Un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un stâlp, pe strada Aurel Vlaicu, în zona podului IRA.
Accidentul s-a produs în jurul orei 3:15. Din primele cercetări, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, însă cauzele exacte urmează să fie stabilite.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de descarcerare și un echipaj SMURD. Victima a fost găsită încarcerată în autoturism, iar medicii au constatat că leziunile suferite erau incompatibile cu viața.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.














