Din Zona
Proiectile din al Doilea Război Mondial, descoperite in judetul Cluj – FOTO

Șapte proiectile explozive, rămase din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite în două localități din județul Cluj. Pirotehniștii au intervenit sâmbătă, în localitatea Crairât, comuna Ploscoș, unde au ridicat cinci proiectile de calibrul 105 milimetri.
O zi mai târziu, echipajul s-a deplasat în comuna Săndulești, unde a găsit alte două proiectile, de 100, respectiv 75 de milimetri.
Toate elementele de muniție vor fi distruse în cadrul unei misiuni specializate. Pompierii le reamintesc oamenilor să nu atingă, să nu miște și să nu lovească astfel de obiecte. La descoperirea muniției neexplodate, aceștia trebuie să se îndepărteze și să anunțe imediat autoritățile, la numărul de urgență 112.













