Restrictii de circulatie în Ungaria din cauza caniculei

Circulația autovehiculelor de transport marfă cu masa totală de peste 7,5 tone va fi reorganizată la sfârșitul acestei săptămâni pe teritoriul Ungariei, din cauza temperaturilor extreme. Autoritățile maghiare au instituit un program special de circulație pentru camioane, iar șoferii vor fi obligați să staționeze în parcările amenajate în perioadele în care sunt în vigoare restricțiile.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a anunțat că a fost informat de autoritățile din Ungaria cu privire la modificarea programului de circulație pentru automarfarele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Potrivit informațiilor transmise, circulația acestor autovehicule va fi permisă în data de 1 august 2026, între orele 16:00 și 23:00 (ora României), iar în 2 august 2026, între orele 07:00 și 23:00 (ora României).
În afara acestor intervale, conducătorii automarfarelor vor avea obligația de a staționa în parcările special amenajate până la expirarea restricțiilor de circulație impuse pe drumurile publice din Ungaria.
De la aceste măsuri sunt exceptate autovehiculele care transportă animale vii și produse perisabile, acestea având dreptul să circule și în perioada în care restricțiile sunt în vigoare.
Reprezentanții Poliției de Frontieră precizează că restricțiile vizează exclusiv traficul greu, iar circulația autoturismelor și a mijloacelor de transport de călători se va desfășura în condiții normale.











