publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
Eveniment

Transport agabaritic prea greu, depistat in judet | Amendă uriasa și vehicul confiscat – FOTO

Publicitate
 

Un transport agabaritic mult prea greu a provocat probleme serioase pentru o firma. Soferul unui trailer transporta un buldo-excavator, dar a depasit greutatea admisa cu mai bine de 3 tone. Politistii l-au identificat in trafic, au solicitat cantarirea incarcaturii si au constatat ca transportul este neconform. A fost aplicata amenda, dar vehiculul a fost si indisponibilizat.

Totul s-a intamplat pe DN1,  în localitatea Negreni. Potrivit informațiilor transmise de autorități, în jurul orei 10:00, oamenii legii au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, care transporta un excavator.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani, din județul Bihor.

În urma verificării documentelor și a transportului efectuat, polițiștii au constatat că masa totală a ansamblului depășea limita prevăzută în autorizația specială de transport. Mai exact, vehiculul avea o greutate de peste 43 de tone, deși autorizația permitea o masă maximă de 40 de tone.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 8.000 de lei, conform prevederilor OG 43/1997. Amenda a fost aplicată operatorului economic pe numele căruia este înregistrat ansamblul de vehicule, respectiv unei societăți comerciale din București.

De asemenea, în baza prevederilor legale, autoritățile au dispus imobilizarea vehiculului și ridicarea plăcuțelor de înmatriculare, ca măsură complementară.

Articole Similare

Back to top button