„Aveti o amenda neachitata”, noua frauda online in numele Ghiseul.ro

Românii sunt vizați de o nouă campanie de fraudă online în care infractorii folosesc identitatea platformei Ghișeul.ro pentru a păcăli șoferii să își introducă datele bancare. Prin SMS-uri care par oficiale și transmit un sentiment de urgență, victimele sunt anunțate că au o amendă de circulație neachitată și sunt amenințate cu suspendarea permisului dacă nu fac plata imediat.
„Aveți o amendă neachitată. Plata trebuie efectuată imediat pentru a evita suspendarea permisului.” Acesta este mesajul care ajunge zilnic pe telefoanele a mii de români. Textul este conceput pentru a provoca panică și pentru a determina utilizatorii să reacționeze rapid, fără să verifice autenticitatea sursei.
Cei care accesează linkul din SMS sunt redirecționați către o pagină falsă, construită să imite aproape perfect site-ul oficial Ghișeul.ro. Acolo, utilizatorii sunt îndemnați să introducă datele cardului bancar pentru plata unei presupuse amenzi. În realitate, informațiile ajung direct la hackeri, care pot obține acces la bani, parole sau alte date personale sensibile.
Specialiștii în securitate cibernetică avertizează că mesajele venite de pe numere suspecte, redactate neglijent sau care impun termene foarte scurte pentru efectuarea plății reprezintă, în majoritatea cazurilor, tentative de fraudă. Recomandarea experților este ca utilizatorii să nu acceseze linkurile primite prin SMS, să șteargă imediat mesajele suspecte, să blocheze numărul expeditor și să anunțe autoritățile.
Autoritățile îi sfătuiesc pe români să verifice eventualele amenzi exclusiv prin canalele oficiale și să nu introducă niciodată date bancare pe site-uri accesate din mesaje nesolicitate. În cazul în care datele cardului au fost deja introduse, utilizatorii trebuie să contacteze de urgență banca pentru blocarea cardului și prevenirea unor tranzacții frauduloase.












